Links Sitemap Business Linker Sitemap

În primele cinci luni din acest an balanța de plăți a României a înregistrat un deficit de 312 milioane euro.

1856 afisari
Balanța de plăți a României a înregistrat, în perioada ianuarie - mai 2015, un deficit de 312 milioane de euro, în scădere cu 26,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, informează, Banca Națională a României. Această evoluție a avut loc pe fondul majorării excedentului balanței veniturilor secundare cu 431 milioane euro și al excedentului balanței serviciilor cu 52 milioane euro.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 1,287 miliarde euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au fost de 650 milioane euro, iar creditele intragrup de 637 milioane euro (net).
Datoria externă pe termen lung a însumat 71,473 miliarde euro la 31 mai 2015 (78,7% din total datorie externă), în scădere cu 5,6% față de 31 decembrie 2014. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2015 nivelul de 19,319 miliarde euro (21,3% din total datorie externă), în creștere cu 4% față de 31 decembrie 2014.
În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 3,51 miliarde euro.
Potrivit sursei citate, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 42,2% în perioada ianuarie — mai 2015, comparativ cu 37,3% în anul 2014. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost 6,5 luni la 31 mai 2015, comparativ cu 6,9 luni la 31 decembrie 2014.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza