Links Sitemap Business Linker Sitemap

Medicover investește 20 milioane de euro într-un nou spital

1255 afisari
Furnizorul de servicii medicale Medicover anunță o nouă investiție greenfield în București pentru dezvoltarea unui spital ultramodern. Potrivit companiei, noul spital vine în sprijinul pacienților cu o echipă medicală multi-disciplinară care va avea la dispoziție echipamente și tehnologii de ultimă generație.
În urma unei investiții estimate la 20 de milioane de euro, viitorul spital Medicover va dispune de un bloc operator cu opt săli de operație, ambulatoriu integrat, un departament de imagistică High Tech și peste 150 de paturi. Spitalul vine în întâmpinarea pacienților și a vizitatorilor cu o zonă modernă de așteptare, care va include o cafeterie și o parcare generoasă de 281 de locuri pentru acces facil și rapid.

Medicover România a semnat recent un acord pe 15 ani, cu posibilitatea de prelungire, cu proprietarul clădirii, compania de dezvoltare imobiliară Multigalaxy.

"Ne-am asumat un angajament pe termen lung pentru a crește calitatea serviciilor medicale din România prin investiții în excelență și performanță medicală care produc un impact puternic în comunitate. Organizarea și dotarea noului spital din România vor beneficia de expertiza internațională a grupului Medicover, prezent în douăsprezece țări”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover. 

"Prin această investiție greenfield vrem să punem la dispoziția beneficiarilor de servicii medicale, și nu numai, un portofoliu extins de servicii medicale multi-specializate, care abordează integrat grija pentru sănătatea pacienților. Suntem mândri că ne consolidăm astfel prezența locală și implicarea pentru a deservi cea mai dinamică regiune din România”, a declarat John Stubbington, director de operaţiuni (COO) al Medicover Healthcare Services.


"Vom construi un spital pentru viitorul îngrijirii medicale”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România. "Investiția va reflecta tot ceea ce am învățat despre asistența medicală în cei 26 de ani de activitate ai Medicover în România, aplicând cele mai bune practici și dezvoltând un spital în care vom opera eficient și utiliza cele mai noi progrese tehnologice în beneficiul pacienților noștri.”

Compania a mai precizat că proiectul vine să răspundă nevoii în creștere a comunității pentru servicii medicale moderne cu abordare integrată, în special în urma pandemiei de COVID-19, una dintre cele mai dificile perioade prin care a trecut societatea românească.

Investiția implică transformarea și redarea către comunitate a unei clădiri de birouri cu o suprafață de 15.000 metri pătrați, amplasată pe Șoseaua Fabricii de Glucoză nr. 11, în apropiere de autostrada  București-Ploiești precum și de cele două clinici Medicover din zona Pipera, venind în întâmpinarea nevoilor pacienților. Astfel poziționat, noul spital va deservi o populație extinsă situată în zona metropolitană București. 

Citeşte mai multe despre: Medicover

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza