Links Sitemap Business Linker Sitemap

Škoda Auto a dezvăluit schițele exteriorului noului Kodiaq

534 afisari
Cu o săptămână înaintea premierii, Škoda Auto a publicat schițele exteriorului noii generații a modelului Škoda Kodiaq, ce se face remarcat prin designul marcat de forță și emoție. Printre elementele speciale distinctive de la exterior se numără designul sculptural frontal, pasajele angulare ale roților, jantele cu dimensiuni între 17 și 20 de inchi, bara de protecție spate cu structură solidă și a doua generație a farurilor TOP Matrix LED, accentuate prin elemente cristaline de design.

Škoda Auto a dezvăluit schițele exteriorului noului Kodiaq

În noile imagini se observă clar alura plină de forță și noile trăsături de design.
Printre elementele speciale distinctive de la exterior se numără designul sculptural frontal, pasajele angulare ale roților și a doua generație a farurilor TOP Matrix LED.
Premiera mondială a noului Kodiaq este planificată pentru 4 octombrie, 19:45 ora României (//AllNewKodiaq)



Oliver Stefani (foto), Designerul-șef al mărcii Škoda, a explicat: ”Noul Kodiaq este modern și dinamic și atrage atenția cu designul său distinctiv. în concordanță cu principiul nostru ”forma urmează funcția”, am implementat la acest model primele elemente ale viitorului limbaj de design al mărcii Škoda Modern&Solid. Designul pune astfel accent evident pe calitățile practice ale automobilului, asigurând totodată caracteristici aerodinamice optimizate, grație formei dinamice a automobilului.”

Viitorul Kodiaq se face remarcat prin designul său distinctiv, cu dimensiuni mai mari, ce promit spațiu interior chiar și mai generos. Capota motorului etalează linii sculpturale, pasajele roților sunt angulare, iar jantele se încadrează între 17 și 20 de inchi. Un alt detaliu atractiv este decorul de pe montantul D, finisat în nuanța unică Dark Chrome.


La a doua lor generație, farurile TOP Matrix LED sunt oferite în premieră pentru modelul Kodiaq. În spate atrag atenția blocurile optice cu semnătura lor luminoasă de dimensiuni ample, în forma literei C, extinsă spre centru. Dedesubt, cele două blocuri optice sunt unite printr-un bandou roșu, iar designul este accentuat de bara de protecție spate solidă. Aplicat central pe hayon, noul înscris Škoda completează look-ul impunător.

Premiera mondială va fi transmisă în direct în 4 octombrie, 19:45 ora României pe platforma Škoda Storyboard precum și pe canalul YouTube al mărcii Škoda.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza