Links Sitemap Business Linker Sitemap

JTI denunta cenzura de la OMS

1574 afisari
Cenzura continuă să fie deviza Organizației Mondiale a Sănătății și în acest an, la cea de-a șaptea sesiune a Conferinței Părților (COP7) din Convenția Cadru privind Controlul Tutunului (CCCT), care va avea loc în India, între 7 și 12 noiembrie. Jurnaliștii și membrii publicului, care au fost dați afară de la întâlnirea precedentă, desfășurată la Moscova, în 2014, nu se vor lăsa însă păcăliți de noul proces de acreditare, așa-zis "transparent", instituit de Secretariatului Convenției viitoare.
 În cadrul summit-ului, vor fi abordate măsuri de monitorizare obligatorie a participanților media și a oricăror persoane sau organizații care se consultă în mod direct sau indirect cu industria tutunului, inclusiv reprezentanți ai guvernelor și experți cu mandate legitime. Dacă vor fi adoptate, aceste propuneri vor oficializa cenzura în cadrul reuniunilor OMS. "COP promovează o cultură a excluderii și a secretomaniei, în care dezbaterile au loc în spatele ușilor închise. Acest lucru contravine principiilor fundamentale ale legislației internaționale”, a declarat Michiel Reerink, Global Regulatory Strategy, Vice President, JTI. La COP7, delegațiile conduse predominant de oficiali din domeniul sănătății publice vor discuta aspecte care le depășesc competența, în domenii ca agricultura, comerțul și investițiile, soluționarea litigiilor și răspunderea juridică – "subiecte care ar trebui dezbătute de experți din autoritățile competente în sectoarele respective de activitate”, subliniază Michiel Reerink.

Dimensiunile lipsei de transparență și responsabilitate a COP sunt evidențiate în cadrul unui raport publicat recent de dl. Jean-Claude Piris, expert în drept public internațional. Raportul, solicitat de JTI și transmis ulterior Directorului General al OMS, Secretariatului Convenției CCCT și Biroului COP, concluzionează că, urmare a deciziei de a modifica Regulile de Procedură în spatele ușilor închise, se impune îmbunătățirea transparenței modului în care funcționează COP CCCT. Potrivit raportului menționat, aceste reguli discriminează acreditarea observatorilor, restricționează accesul la documentele importante și nu permit nicio modalitate de efectuare a unei sesizări.

Acest lucru contrastează puternic cu procesul de decizie din cadrul COP22 a Convenției Cadru privind Schimbările Climatice a Organizației Națiunilor Unite (UNFCCC), care va avea loc la Marrakech, între 7 și 18 noiembrie, unde a fost adoptată o politică firească de informare și deschidere, iar reprezentanții mediului de afaceri sunt invitați, alături de oficialii politicilor publice, să își joace rolul în ceea ce privește identificarea unor soluții viabile.

Michiel Reerink concluzionează: "COP CCCT și-a pierdut din vedere obiectivul de a îmbunătăți sănătatea la nivel mondial, fiind mânată de ideologii și angajându-se într-o luptă împotriva afacerilor, cultivatorilor de tutun, fumătorilor, în loc să fie deschisă observațiilor constructive și să asculte o gamă largă de opinii. A devenit un club închis, scump, plătit din banii contribuabililor".

 
Citeşte mai multe despre: OMS, JTI

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza