Links Sitemap Business Linker Sitemap

JTI aniversează 30 de ani în România

408 afisari
JTI aniversează 30 de ani în România, fiind una dintre primele multinaționale stabilite în țară, în 1993, sub numele de R.J. Reynolds. În 1999, RJR a devenit JTI, fiind cea mai mare companie japoneză prezentă pe plan local, cu investiții de peste 300 de milioane de euro.
"Am inițiat afacerea aici în 1993, iar în 1994 am început să producem în fosta fabrică de cinescoape din Pipera. În 2002, am fost prima companie de tutun care și-a lansat propriul sistem de distribuție directă. În momentul de față, circa 75% din producția fabricii din București este exportată în peste 65 de țări. În privința cotei de piață suntem pe locul al doilea și creștem organic cu mărci ca Sobranie, Winston, Camel, LD, B&H și Winchester. Pentru al zecelea an consecutiv am fost certificați Top Employer. Vom continua să investim în România, să fim un angajator apreciat de cei peste 1.300 de oameni care lucrează la JTI și un contribuabil important la buget. În 2021 și 2022 am virat către statul român aproximativ 5,5 miliarde de lei anual, ceea ce reprezintă circa 80% din cifra de afaceri (inclusiv acciza). Suntem aici ca să rămânem pe termen lung și ca să creștem”, a declarat Alexander Pitchka, General Manager JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
 
Pentru ca programele de investiții să continue conform planurilor, compania dorește predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă. De aproape o lună sunt vehiculate în spațiul public intențiile Guvernului de a majora accizele pentru produsele din tutun în afara calendarului existent, iar în ciuda deschiderii spre dialog a autorităților incertitudinea continuă, pentru că nu există propuneri concrete asumate oficial și nu s-a conturat o concluzie.

Potrivit companiei, JTI este nu doar un mare contribuabil, ci și un partener de dialog, colaborând deschis și constructiv cu autoritățile de reglementare și cele de apărare a legii. JTI a fost prima companie de tutun care a semnat un Protocol pentru combaterea contrabandei în 2005, cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar apoi cu Autoritatea Națională a Vămilor. Peste 60 de câini special instruiți pentru depistarea drogurilor, produselor din tutun și a numerarului au fost donați de JTI în ultimii doisprezece ani autorității vamale. De asemenea, din 2010, autoritățile de aplicare a legii sunt partenere ale campaniilor anti-contrabandă inițiate de JTI.
JTI este, de asemenea, membru al principalelor asociații de business din România: Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerț Româno -Americană, Camera de Comerț Britanică-Română, Camera de Comerț Elveția-România.
JTI și-a construit de-a lungul anilor o reputație solidă, împărtășind succesul cu comunitatea prin investiții în proiecte sociale și sprijin acordat excelenței în cultură. Ca să menționăm doar câteva, în 2000 compania a fost recunoscută ca Good Corporate Citizen în prezența Președintelui României, iar în 2021 a fost premiată de Ministerul Afacerilor Externe din Japonia. Motegi Toshimitsu, Ministrul Afacerilor Externe, a acordat JTI distincția „cu profund respect, pentru contribuția extraordinară la prietenia și bunele relații între Japonia și alte țări, prin eforturile de promovare a culturii japoneze în România”.
Excelența Sa dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București a declarat: „Cei 30 de ani ai JTI în România înseamnă pentru Ambasada Japoniei un parteneriat pe termen lung, care a contribuit și continuă să contribuie semnificativ la consolidarea relațiilor dintre cele două țări, consfințite recent prin Acordul de parteneriat strategic semnat la Tokyo, la cel mai înalt nivel. Proiecte realizate împreună cu Ambasada, cum sunt Centrul de Studii Româno-Japoneze, amenajarea căsuței de ceai din Muzeul Național de Artă al României, renovarea Grădinii Japoneze din Parcul Herăstrău, sprijinul acordat trupelor de teatru din Japonia, care au fost prezente în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, susținerea Clubului de Kendo și Iaido Sam-Sho din Timișoara, fac din JTI o prezență indispensabilă pentru evenimentele legate de cultura japoneză, organizate în România. Urez JTI la mulți ani și la mulți ani de colaborare cu Ambasada Japoniei”.
 
Un partener important pentru promovarea culturii japoneze în România și nu numai este Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cu care JTI a început să colaboreze în 2008, cu prilejul  spectacolelor lui Nakamura Kanzaburo XVIII, artist tezaur al patrimoniului cultural nipon.  „Cu JTI avem un parteneriat pe picior de egalitate. Este acel tip de relație care aduce o dimensiune esențială, contribuind la ceea ce numim Miracol cu adevărat: „Wonder”, tema pe care Festivalul a îmbrățișat-o anul acesta, la aniversarea de 30 de ani. JTI aniversează 30 de ani, ca și Festivalul, căruia îi este partener strategic de multă vreme. Este, probabil, cea mai fierbinte legătură pe care am dezvoltat-o de-a lungul timpului cu o structură privată, care ajută Festivalul și care în același timp se implică vizionar și la modul major în ceea ce înseamnă dezvoltarea frumosului. Când spui JTI, spui în primul rând calitate în zona dansului, zona proiectelor unice. Întâlniri cu totul și cu totul remarcabile. Dar am făcut atât de multe lucruri împreună, s-au născut proiecte atât de importante, de la filme în Virtual Reality la „Statuile vivante”, Moștenirea, sau spectacole de Poezie... Haideți să ne adunăm vocile, simțirea, gândul bun și să spunem prietenilor din JTI și tuturor celor care sunt împreună cu noi, din toată inima, la mulți ani, să fim sănătoși și să putem face miracole în continuare”, a declarat Constantin Chiriac, Președintele FITS.

JTI și-a început activitatea în România în urmă cu 30 ani, în 1993 (ca R.J. Reynolds) și de atunci se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), al Filarmonicii „George Enescu”, al  "Turneelor de poveste" - serie de turnee muzicale în orașele mici, Festivalului SoNoRo, proiectelor CoolSound și Aplauze pentru poet, precum și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. JTI a fost premiată de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România. JTI sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, a devenit un brand cultural național în dansul contemporan. Compania susține, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnaliști, fiind de asemenea partener al Internship 2.0. Din 1998, se desfășoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici din Sectorul 2 primesc zilnic alimente și medicamente, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC, SoSiSeSa și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale țării, sau intervenții în situații de urgență (ca rezultat al pandemiei, războiului, inundațiilor etc.).
JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 de țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste 46.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco.
Citeşte mai multe despre: JTI

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza