Links Sitemap Business Linker Sitemap

Hamé România raportează creșterea cifrei de afaceri pe primul semestru

1762 afisari
Hamé România S.R.L. anunță o creștere de 23% a cifrei de afaceri în prima jumătate a anului 2014 față de aceeași perioadă a anului 2013.
Potrivit companiei, campaniile de comunicare dezvoltate pentru brandul românesc Antrefrig împreună cu inovaţiile Hamé în termeni de reţete şi ambalaje au dus la dublarea cifrei de afaceri exprimată în euro în ultimii patru ani, în condițiile dificile ale pieței, induse de criză.
Hamé România este prezentă în 10 categorii de produse, cele mai importante fiind cele din categoria de pate și carne (unde Hamé deține o unitate producție la Caracal), conserve de pește (categorie în care Hamé România deține poziția de lider de piață conform datelor Nielsen DJ2014 KAI) și compoturi. Operaţiunile companiei sunt conduse de Sorin Bozdog, General Manager Hamé România SRL. În România, portofoliul companiei include mărcile: Hamé, Antrefrig, Hamánek, Hangiţa, Cara, Corăbioara, Bucataru’ și Vasco da Gama. Brand-ul Antrefrig a fost preluat de catre Hamé Holding  în anul 2007 și inclus în portofoliul Hamé România.
Hamé Holding este o companie internaţională cu sediul în Cehia, reprezentată în peste 40 de state din întreaga lume, cu 7 facilităţi de producţie în Cehia, una în Rusia şi una în România, prin care acoperă o vastă gamă de produse alimentare conservate: pate, carne, legume, mâncăruri gata preparate, conserve de fructe, gemuri, siropuri, conserve de pește, baby-food, ketchup, sosuri şi produse refrigerate: pate, mâncăruri gătite şi sandwich-uri.
Primele exporturi spre România s-au realizat în 1995, Hamé consolidându-şi prezenţa pe piaţa românească odată cu preluarea unei facilităţi de producţie de la fosta firmă Romconserv SRL.
Citeşte mai multe despre: Hame Romania

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza