Links Sitemap Business Linker Sitemap

Flamenco în genunchi, la TVR

1509 afisari
Televiziunea Română va difuza marți 14 octombrie, la ora 23.10 pe TVR2 și miercuri 15 octombrie, la ora 20.55 pe TVR HD, spectacolul Dunas, prezentat anul acesta în cadrul Întâlnirilor JTI, de Maria Pagés, cea mai mare dansatoare de flamenco din lume și Sidi Larbi Cherkaoui, unul dintre cei mai importanți coregrafi ai momentului.
Dunas a fost un spectacol care "a lovit cu o forță teribilă, (..) de o sensibilitate aproape dureroasă” (România Liberă), în care "cei doi artiști și-au depășit limitele artei lor” (Jurnalul Național), dezvăluind ”două lumi separate, una învolburată de pasiunile străvechi ale flamenco, cealaltă venită din vântul uscat al deșertului” (cotidianul.ro), ceea ce a făcut ca ”publicul să aplaude frenetic imediat ce s-a lăsat cortina” (Național).
"Un spectacol fabulos. Au fost câteva momente de care ne vom aminti cu siguranță ani de zile de acum încolo. Mă refer în mod special la lupta dintre cei doi și la dansul în genunchi. Amândoi au fost superbi, iar Sidi Larbi Cherkaoui extraordinar. Atât de flexibil, încât părea ireal. Jocul de mâini, de picioare, absolut tot îl fac un artist perfect. Desenul pe nisip a fost remarcabil, prin faptul că făcea același lucru cu ambele mâini. Un asemenea artist complet care dansează și desenează atât de frumos se naște foarte rar”, a declarat, la iesirea din sala ONB,  Oltea Șerban Pârâu, Director al Centrului Cultural Media Radio Romania.
"A fost un spectacol extrem de interesant, aflat la întretăierea dintre două civilizații, două lumi diferite. Un spectacol original, ingenios, rafinat”, a spus Gabriel Biriș, Partener Biriș Goran.
"Dunas este inspirat, desigur, de dune – nisipul si metamorfoza acestuia. Un spectacol unic, cu muzica originală de Szymon Brzoska și Rubén Lebaniegos– incluzând ecouri de flamenco, dar și tonuri joase, clasice și arabe. Cu un decor care ne transpune în magia exotică a desertului, Dunas trece dincolo de diferențele culturale și – servindu-se de limbajul universal al dansului – construiește punți solide de dialog”, a declarat Sidi Larbi Cherkaoui despre spectacolul prezentat la București.
Recunoscută pe plan internațional pentru amprenta personală asupra esteticii artei flamenco, Maria Pagés a primit numeroase premii și distincții, printre care Premiul Național al Dansului (pentru creație), șapte premii „Giraldillo” la bienala artei flamenco de la Sevilla, premiul pentru Cultură din partea Comunității din Madrid, ca și Premiul Publicului la Festivalul de la Jerez.
Sidi Larbi Cherkaoui a creat coregrafii pentru companiile de dans Sasha Waltz, Les Ballets de Monte-Carlo, Culberg Ballet. A primit titlul de Coregraful de Exceptie al Anului, decernat de Baletul Tanz și de un comitet format din patruzeci de critici de dans din întreaga Europă. A primit Premiul Cultural European Kairos, pentru că a înfățișat “întrebări despre existența umană, exprimate prin mișcare și pentru legăturile create între elemente diferite din culturi diferite”.
Evenimentul Întâlnirile JTI a fost inaugurat în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne. De-a lungul timpului, au fost oaspeți ai Întâlnirilor JTI Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, iar în mai 2014 Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui. Întâlnirile JTI sunt organizate în fiecare an de Fundația Art Production, cu sprijinul TVR.
Citeşte mai multe despre: Intalnirile JTI

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza