Links Sitemap Business Linker Sitemap

Deficitul comercial al Romaniei s-a majorat la 11,344 miliarde de euro, in primele 11 luni din 2017 (INS)

190 afisari
Deficitul balantei comerciale a României (FOB/CIF) a ajuns, în primele 11 luni din 2017, la 11,344 miliarde de euro, în crestere cu 2,569 miliarde de euro în comparatie cu perioada similara din 2016, arata datele Institutului National de Statistica (INS).

În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2017, exporturile FOB au însumat 58,146 miliarde de euro, cu 9,5% peste nivelul din primele 11 luni ale anului precedent, în timp ce importurile CIF au însumat 69,491 miliarde de euro, în crestere cu 12,3% fata de intervalul de referinta.

Potrivit INS, în luna noiembrie 2017, exporturile FOB au fost de 5,785 miliarde de euro, importurile CIF de 6,908 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,122 miliarde de euro. Fata de luna aceeasi luna din 2016, exporturile din luna noiembrie 2017 au crescut cu 8,9%, iar importurile cu 11,8%.

Statistica releva, totodata, ca valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele 11 luni din acest an s-a ridicat la 44,168 miliarde de euro la expedieri si la 52,721 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76% din total exporturi si 75,9% din total importuri.

De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri, în perioada ianuarie - noiembrie 2017, a fost de circa 13,978 miliarde de euro la exporturi (24% din total exporturi) si de aproximativ 16,770 miliarde de euro (24,1% din total importuri).

Conform datelor oficiale, în intervalul de referinta, ponderi importante în structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (46,4% la export si 37,3% la import) si alte produse manufacturate (33,4% la export, respectiv 30,9% la import).

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza