Links Sitemap Business Linker Sitemap

DB Global Technology lansează DB Tech School

1230 afisari
DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank din București, lansează DB Tech School, un program de pregătire pentru specialiștii software aflați la începutul carierei, care sunt interesați de limbajele Java, C/C++ și JavaScript.
 Potrivit companiei, programul va include cursuri specializate în domenii precum Java, Software Development Life Cycle, Agile și ITIL, precum și practică efectivă.
Participanții vor face parte din echipele DB Global Technology și vor fi implicați în proiectele în desfășurare în cadrul centrului.

"După succesul programului Java School, organizat anul trecut în premieră în România, am luat decizia să îl transformăm într-o tradiție, precum și să îl extindem și îmbunătățim. DB Tech School va implica și va pregăti specialiști software pasionați, care se află la început, oferindu-le noi perspective, precum și oportunitatea unei cariere pe termen lung în cadrul unei echipe recunoscute la nivel internațional”, a declarat Marian V. Popa, Director General al DB Global Technology. 

DB Tech School va selecta aproximativ 25 de participanți din rândul studenților aflați în ultimul an de studiu, al persoanelor care dețin o diplomă de licență sau masterat, precum și al celor care au absolvit o facultate acreditată cu specializare în informatică sau inginerie software. Programul începe pe 17 iulie și se desfășoară pe o perioadă de două luni și jumătate, iar toți participanții vor fi remunerați în acest interval. În funcție de rezultatele obținute în cadrul DB Tech School, absolvenții vor avea, de asemenea, oportunitatea de a se alătura echipei DB Global Technology. Cei interesați pot aplica până la data de 1 iulie la adresa techschool@list.db.com.

DB Global Technology dezvoltă soluții software de cel mai înalt nivel pentru operațiunile globale ale Deutsche Bank și reprezintă o platformă pentru ingineri software cu nivel înalt de pregătire, fiind operațional din ianuarie 2014.
Citeşte mai multe despre: DB Global Technology

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza