Links Sitemap Business Linker Sitemap

Consiliul Concurenţei a lansat 'Monitorul preţurilor carburanţilor'

205 afisari
"Monitorul preţurilor carburanţilor" este valabil atât sub formă de aplicaţie web, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard şi premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile companiilor OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.
Consiliul Concurenţei a lansat "Monitorul preţurilor carburanţilor", platforma online care permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către marile reţele de distribuţie a carburanţilor auto, principalul scop fiind ieftinirea produselor, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"Accesând gratuit acest comparator de preţuri, consumatorii pot afla care sunt cele mai apropiate benzinării, localizarea geografică şi serviciile oferite de acestea, precum şi preţurile practicate. Astfel, aceştia au posibilitatea de a alege, având la îndemână informaţii importante cu privire la oferta existentă pe piaţă în zona geografică de interes. În acest fel se va stimula concurenţa, atât prin preţ, cât şi prin serviciile oferite de companiile implicate în comercializarea cu amănuntul a carburanţilor auto", a afirmat Chiriţoiu, prezent la evenimentul de lansare.

Potrivit acestuia, scopul principal este uniformizarea preţurilor la un nivel mic.

"Am avut o cooperare foarte bună din partea companiilor implicate, ceea ce ne-a uşurat activitatea. Vrem să facem mai uşor pentru conducătorii auto să identifice staţiile din proximitate lor sau de pe traseul lor, care le oferă combustibilul la preţul cel mai mic. Variaţiile de preţ nu sunt mari nici între lanţuri, dar ele există şi există şi între staţiile aceluiaşi lanţ. În timp, acest lucru va duce la o convergenţă a preţurilor în jos, adică cei care practică preţuri mai mari să le reducă cu câteva procente. Vrem să punem o presiune asupra preţului vânzărilor cu amănuntul", a precizat Chiriţoiu.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

Consiliului Concurenţei are în derulare şi o analiză pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. În urma anchetei, care va fi gata în perioada următoare, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor.

Chiriţoiu a adăugat că a doua parte a proiectului, cea legată de preţurile produselor alimentare, va fi lansată în septembrie.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza