Links Sitemap Business Linker Sitemap

British American Tobacco este lider global al Produselor de Nouă Generaţie pentru vapat

1658 afisari
România este una dintre cele 12 țări în care British American Tobacco a lansat produse de nouă generaţie, alături de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Japonia. La nivel global, exceptând Statele Unite, British American Tobacco (BAT) a devenit cel mai mare producător pe segmentul de piaţă al produselor pentru vapat. Până la finalul lui 2017, compania planifică să lanseze astfel de produse în alte 8 piețe.
BAT va muta în primăvara lui 2017 producţia pentru Neopods, capsulele glo Ifuse, la fabrica din Ploieşti, satisfăcând, astfel, cererea în creștere pentru aceste produse de ultimă generație. Cele 21 de milioane de euro pe care BAT le va investi la Ploiești pe parcursul lui 2017 se adaugă celor 250 milioane de euro deja investite în această unitate de producţie încă de la începuturile ei, în 1997. Produsele glo iFuse au fost lansate în România ca urmare a cererii consumatorului român pentru produse de ultimă generaţie. Glo IFuse este disponibil în sute de magazine de pe teritoriul ţării, consolidând poziţia România de “piaţă-cheie” pentru BAT.

Piaţa globală a produselor de vapat s-a dublat în ultimii 3 ani, din ce în ce mai mulţi consumatori alegând produsele de nouă generaţie drept alternative la fumatul tradițional. Organizaţii medicale de top apreciază că produsele de nouă generaţie sunt mai puţin dăunătoare decât produsele tradiționale din tutun.

Consumatorii din România contribuie la cererea în creștere la nivel global pentru aceste produse de nouă generație, iar BAT a investit aproape 1 miliard de euro în cercetarea şi dezvoltarea lor ca răspuns la o piaţă globală aflată în continuă expansiune.

“Acest lucru are potenţialul de a genera un triplu câștig: un câştig pentru societate prin reducerea impactului pe care fumatul îl are asupra sănătăţii publice; un câştig pentru consumatori printr-o paletă mai largă de produse de nouă generație și mai puţin dăunătoare; şi un câştig pentru afacere și acţionariat prin generarea sustenabilă de valoare”, a declarat Directorul Executiv al British American Tobacco, Nicandro Durante. România va continua să joace un rol important pentru British American Tobacco în contextul în care compania își va dubla în 2017 cota de piață pe segmentul produselor de nouă generație la nivel global.

Citeşte mai multe despre: BAT

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza