Links Sitemap Business Linker Sitemap

Băncile din România au soluționat deja 90%din cele 362.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată primite de la clienți

182 afisari
Băncile din România au soluționat 321.000 de solicitări, reprezentând aproximativ 90% din cele aproximativ 362.000 de solicitări depuse de clienții persoane fizice și juridice pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit, în primele trei luni de la debutul pandemiei COVID-19.
Până la data de 15 iunie 2020, din cele aproximativ 321.000 de solicitări soluționate, peste 60% au fost soluționate în baza Ordonanței de Urgență 37/2020 și aproximativ 40% în baza măsurilor de sprijin adoptate proactiv de bănci, începând cu luna martie, pentru clienții afectați de efectele pandemiei. Restul solicitărilor se află în curs de procesare. În baza OUG 37/2020, banca analizează solicitarea formulată de client şi în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică acestuia decizia. În cazul aprobării solicitării debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă.

Clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemie au depus cereri pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit. Astfel, clienții persoane fizice au depus un număr de peste 334.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată lunare, ceea ce reprezintă o pondere de aproximativ 22% din creditele în derulare acordate populației. Clienții persoane juridice au depus un număr de aproape 28.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată lunare, aferente unui ponderi de aproximativ 28% din portofoliul total de credite acordate acestei categorii.

Sectorul bancar a fost în prima linie a industriilor care au adoptat măsuri de sprijin pentru clienții afectați financiar de efectele pandemiei. Băncile din România au răspuns proactiv nevoilor clienților care au întâmpinat dificultăți din cauza pandemiei de coronavirus și au asigurat necesarul de finanțare la nivelul întregii economii. Comunitatea bancară din România își exprimă dorința de a contribui în continuare la procesul de relansare a economiei românești în perioada imediat următoare, prin soluții comune ce pot fi identificate ca parte a dialogului dintre comunitatea de afaceri și factorii de decizie instituțională. Sistemul bancar susține încheierea unui parteneriat constructiv cu autoritățile pentru a finanța economia în condiții de predictibilitate.


S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza