Links Sitemap Business Linker Sitemap

Avocaţii de la SCP Frăţilă, Rödl & Partner au participat la Conferinţa internaţională în domeniul energiei regenerabile de la Nürnberg

2299 afisari
Firma internaţională de consultanţă multidisciplinară Rödl & Partner a organizat pe data de 20 noiembrie 2013 la Nürnberg, Germania, pentru al treilea an consecutiv, conferinţa internaţională in domeniul energiei regenerabile, care s-a bucurat de participarea a peste 200 de profesionişti din branşă. Cei treizeci si unu de experti ai echipei internaţionale de energie a Rödl & Partner au sustinut prezentări de mare actualitate si interes în domeniile: energie eoliană, fotovoltaică, biogaz, geotermie si au abordat o perspectiva interdisciplinara a acestora din punct de vedere juridic, fiscal si financiar.
Avocaţii din Romania, prin SCP Frăţilă, Rödl & Partner, au contribuit la această conferinţă cu o prezentare detaliată a ultimelor modificari legislative care reglementeaza energia regenerabilă pe piaţa locală si a impactului acestora asupra potenţialului de dezvoltare a parcurilor fotovoltaice si eoliene în România până in anul 2016.
Cu ocazia acestei conferinţe a fost lansat de către Rödl & Partner studiul comparativ „Comercializarea energiilor regenerabile în cadrul naţional şi internaţional”, care cuprinde 16 rapoarte de ţară şi interviuri cu experţi din branşă, incluzând şi o contribuţie privind situaţia actuală din domeniu în România pregătită de către avocaţii societăţii Frăţilă, Rödl & Partner.
În România, SCP Frăţilă, Rödl & Partner a fost activ în ultimii ani în numeroase proiecte în domeniul energiei regenerabile, în special parcuri fotovoltaice, eoliene, de biogaz şi geotermice. În anul 2013 avocaţii SCP Frăţilă, Rödl & Partner au asistat în principal dezvoltatori şi investitori din Germania şi China în construirea si punerea in operare a mai multor parcuri fotovoltaice în Romania cu o capacitate totală de peste 60 MW, care au fost deja finalizate şi conectate la reţea.
Rödl & Partner oferă servicii în domeniul legal, audit, tax, financiar-contabil, având 90 de birouri în 40 de ţări, dintre care 30 de birouri în Europa Centrală şi de Est. În România, Rödl & Partner este activ in domeniul energiei prin societatea de avocaţi Frăţilă, Rödl & Partner.

 
Citeşte mai multe despre: SCP Fr??il?, Rödl

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza