Links Sitemap Business Linker Sitemap

Alstom raportează rezultate solide pentru anul fiscal 2015/16

1718 afisari
Între 1 aprilie 2015 și 31 martie 2016, Alstom a obținut performanțe comerciale record, cu comenzi primite și în derulare în valoare de 10,6 miliarde euro și, respectiv, 30,4 miliarde euro. În aceeași perioadă, vânzările au crescut cu 12% (cu 7% creștere organică), cifrându-se la 6,9 miliarde euro. EBIT ajustat a crescut la 366 milioane euro, cu 23% peste valoarea de anul trecut, ceea ce a condus la o valoare de 5,3% a marjei EBIT ajustate.
Venitul net (cota Grupului) a însumat 3,0 miliarde euro, beneficiind de vânzarea activităților din sectorul Energie către General Electric și în urma impactului unor deprecieri excepționale, în principal în Franța.

În prezent, bilanțul contabil al Alstom este extrem de puternic. Datoria netă a scăzut semnificativ la 0,2 miliarde euro la 31 martie 2016, față de 3,1 miliarde euro la 31 martie 2015. Valoarea capitalurilor proprii era de 3,3 miliarde euro la 31 martie 2016.

Deoarece s-au acordat acționarilor 3,2 miliarde euro prin intermediul ofertei publice de răscumpărare de acțiuni, Consiliul de administrație nu va propune acordarea de dividende la următoarea adunare generală anuală.
"Perioada 2015/16 reprezintă al doilea an comercial consecutiv cu rezultate record pentru Alstom, cu un proiect e-Locos major în India și succese în toate regiunile și pe toate liniile de produse. Creșterea vânzărilor a depășit așteptările, înregistrând o creștere organică cu peste 5% în ultimii patru ani. Valoarea EBIT ajustat a crescut cu peste 20%. Bilanțul contabil a fost consolidat de tranzacția cu General Electric. Implementarea strategiei noastre este în grafic și ne permite să confirmăm obiectivele noastre pentru 2020”, a declarat Henri Poupart-Lafarge, Președinte și CEO al Alstom.

Bilanț solid

Beneficiind de vânzarea activităților din sectorul Energie către General Electric, venitul net (cota Grupului) a însumat 3.001 milioane euro în anul financiar 2015/16. Acest rezultat a inclus deprecieri excepționale, în principal în Franța.

În anul financiar 2015/16, fluxul liber de lichidități al Grupului a fost negativ, de (2.614) milioane EUR, în principal din cauza fluxului liber de lichidități din activitățile întrerupte și a amenzii aplicate de Departamentul de Justiție al SUA în valoare de circa (720) milioane EUR. Fluxul liber de lichidități din operațiunile de transport a fost ușor pozitiv.

Alstom a investit 154 milioane euro în cheltuieli de capital în anul financiar 2015/16, iar necesitatea permanentă de consolidare a rețelei proprii, precum și a competențelor locale ar trebui să conducă la cheltuieli de capital excepționale de 300 milioane euro în următorii trei ani.

Grupul deținea disponibilități în numerar în valoare brută de 2,0 miliarde euro la sfârșitul lui martie 2016 și o linie de credit complet neutilizată, de 0,4 miliarde euro.

Potrivit angajamentelor, Grupul a redus semnificativ nivelul de îndatorare. Datoria rămasă, de 203 milioane euro la 31 martie 2016, a rezultat din achiziții minore și din costul de răscumpărare a acțiunilor.

Capitalurile proprii au însumat 3.328 milioane euro la 31 martie 2016.

Obiectivele pentru 2020 au fost confirmate Compania a precizat că până în 2020, vânzările trebuie să crească organic cu 5% pe an. Marja EBIT ajustată trebuie să atingă circa 7% până în 2020, fiind stimulată de volum, de diversitatea portofoliului și de rezultatul acțiunilor axate pe excelența operațională.

De asemenea, până în 2020, Alstom anticipează conversia în proporție de c. 100% a venitului net în flux liber de lichidități.
Citeşte mai multe despre: Alstom

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza