Links Sitemap Business Linker Sitemap

SRI dezvolta centrul CBRNe specializat pe apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară

549 afisari
Serviciul Român de Informaţii vrea să construiască în Giurgiu, cu o investiţie de 88,97 milioane de lei, un centru pentru "Dezvoltarea facilităţilor de pregătire necesară gestionării situaţiilor de urgenţă în domeniul CBRNe, generate de acte de rea-voinţă", pentru apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară.

Valoarea investiţiei, inclusiv TVA, este de 88,97 milioane de lei, din care construcţii-montaj – 59,905 milioane de lei, eşalonată pe trei ani, potrivit unui proiect de HG.  
Suprafaţa construită va fi de 12.116 mp, suprafaţa desfăşurată – 18.878 mp, iar drumuri, alei, platforme – 34.682 mp. Durata de realizare a investiţiei este de 36 de luni, din care durata de execuție 24 luni. 
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului „Cod de proiectare seismică P100-1/2013”, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri alocate prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 5, OS 5.2. „Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție”), precum și de la bugetul de stat, prin bugetul Serviciului Român de Informaţii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Ordonator principal de credite este Serviciul Român de Informații, Autoritatea contractantă – Unitatea Militară 0929 București din cadrul Serviciului Român de Informații, iar beneficiar – Unitatea Militară 0466 București din cadrul Serviciului Român de Informații.

sursa: https://financialintelligence.ro/serviciul-roman-de-informatii-investitie-de-8897-milioane-de-lei-in-dezvoltarea-facilitatilor-de-pregatire-necesara-gestionarii-situatiilor-de-urgenta-in-domeniul-cbrne-generate-de-acte-de-rea-v/


S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza