Links Sitemap Business Linker Sitemap

Wizrom recrutează noi parteneri locali

3305 afisari
Wizrom Software continuă procesul de extindere a operațiunilor prin consolidarea rețelei de parteneri la nivel național, ceea ce se presupune că va genera venituri în creștere companiilor cu care va intra în parteneriatele de distribuție.
În prezent, Wizrom Software are 25 de parteneri locali iar planul este de a a dezvolta relații de parteneriat cu pană la 80 de noi distribuitori pană la finalul anului viitor. Potrivit companiei, abordarea are loc la mai multe niveluri: firme de contabilitate, consultanță, servicii, precum și companii IT care activează pe plan local și regional.
“Obiectivul nostru este de a ajunge ca la finalul anului viitor să ne dublăm rata de creștere a numărului de clienți noi prin intermediul partenerilor, care își vor consolida astfel portofoliul de soluții de business, oferind în plus și mai multe servicii clienților lor”, a declarat Adrian Bodomoiu, managing director, Wizrom Software.
Wizrom Software își continuă astfel punerea în practică a strategiei de dezvoltare lansate la începutul anului și ai cărei primi piloni au constat în creșterea forței de vanzări cu 30%, respectiv în lansarea de noi soluții și creșterea numărului de clienți pentru produsele companiei – cum este cazul WizRetail și WizPro, soluțiile care se pretează la distribuția prin parteneri.
Citeşte mai multe despre: Wizrom Software

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza