Links Sitemap Business Linker Sitemap

Wika a ales soluţia WizPro de la Wizrom pentru patru subsidiare

2896 afisari
Wika, producătorul de instrumente de măsurare a temperaturii şi presiunii, a adoptat soluţia ERP WizPro de la Wizrom Software în patru ţări din Europa de sud-est: România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia.
Cu facilităţi de producţie pe cinci continente şi sediul central în Germania, Wika livrează instrumente de măsurarea a temperaturii şi presiunii în întreaga lume, generând un venit anual de 730 de milioane de euro cu cei 7.300 de angajaţi. Compania a decis anul trecut să integreze patru din subsidiarele cele mai recent deschise în sistemul informatic central şi a apelat la un furnizor regional care să poată lucra integrat în cele patru ţări pentru care s-a făcut implementarea: România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Wizrom a întrunit simultan mai multe cerinţe din partea Wika – experienţă dovedită în implementări în Europa de sud-est, disponibilitatea soluţiei ERP de a fi localizată în patru limbi – română, bulgară, sârbă şi croată – posibilitatea de a adapta soluţia la procesele sale specifice.
“Am implementat WizPro de la Wizrom în subsidiarele din cele patru ţări şi rezultatul este că sarcinile noastre zilnice sunt clar mai bine îndeplinite. Eficienţa noastră a crescut considerabil odată cu această implementare”, a declarat Sorin Balasko, IT manager Wika Austria.
Implementarea WizPro a durat câte două luni pentru fiecare subsidiară datorită procedurilor rapide de lucru utilizate de către consultanţii Wizrom. Aceştia au adaptat soluţia WizPro la cerinţele legislative şi cele ale utilizatorilor din fiecare dintre subsidiarele implicate în acest proces. Fiecare localizare a trecut printr-o etapă de control de calitate, îmbunătăţind astfel activitățile și schimbul de informație de-a lungul întregului proces de vânzare/aprovizionare , de la primul contact cu clientul şi până la încheierea vânzării.
“Implementarea de la Wika a fost un proiect în care am dovedit că ştim să lucrăm la nivel regional şi putem adapta WizPro la cerinţele locale, oricare ar fi acestea. Consultanţii noştri au fost la înălţimea mandatului dat de către client, căruia îi mulţumim pentru încredere”, a declarat Adrian Bodomoiu, director general Wizrom Software.
Citeşte mai multe despre: Wika, Wizrom Software

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza