Links Sitemap Business Linker Sitemap

Volksbank Romania are un nou Presedinte

2125 afisari
Volksbank Romania are, incepand din aceasta luna, un nou Presedinte. Benoit Catel il va inlocui pe Johann Lurf, care s-a retras din functie incepand cu luna iunie a acestui an.
Benoit Catel are peste 20 de ani de experienta in industria bancara. In ultimii zece ani a fost fidel bancii franceze Caisse d’Epargne. Aceasta a fuzionat in 2009 cu Banque Populaire, formand Grupul BPCE (Banque Populaire Caisse D’Epargne), actionar minoritar in Volksbank Romania, cu o participatie de 24,5%.
Inainte de numirea la Volksbank Romania, Benoit Catel a condus filiala din Reunion a grupului BPCE, anterior ocupand, in cadrul centralei Caisse d'Epargne, pozitia de director al segmentului Autoritati Locale si Regionale si Economie Sociala. De asemenea, Benoit Catel a fost cel care a coordonat procesul de trecere la Euro in cadrul Caisse d'Epargne, una dintre cele mai mari banci de retail din Franta.
Noul Presedinte va conduce structura de decizie executiva a Bancii  - Directoratul - din care fac parte si Vicepresedintii Lucian Cojocaru (Vicepresedinte Vanzari), Alexander Tscherteu (Vicepresedinte Management Credite) si Sorin Serban (Vicepresedinte Restructurari si Recuperare Credite).
“Avem incredere ca Dl. Catel va continua misiunea, deloc usoara, de a consolida pozitia Volksbank Romania ca o banca universala, care se adreseaza in egala masura atat segmentului de creditare cat si segmentului de economisire”, a declarat Wolfgang Perdich, Presedinte al Consiliului de Supraveghere.
Citeşte mai multe despre: Volksbank Romania

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza