Links Sitemap Business Linker Sitemap

Un business de succes cu ceramica personalizata

5885 afisari
Camelia Tudor
Este vorba despre un concept nou pe piata din România ce trebuia neaparat fructificat. Asta a fost si convingerea Renatei Sabau, care a reusit cu multa implicare si efort sa deschida cel de-al treisprezecelea atelier "Made by you" din Europa. "Am urmat cursuri de specializare la Viena, unde am descoperit know-how-ul si secretele brandului", a declarat aceasta referindu-se la pasii de inceput ai acestei activitati. Totul a pornit de la un hobby, de la o stare de spirit:
“Am intâlnit in drumul meu un atelier similar in Austria, in 2010. Am ramas fascinata de ceea ce se intâmpla acolo, de starea pe care mi-a creat-o acel atelier”, a precizat Renata Sabau, adugând ca afacerea a deschis-o la sfârsitul aceluiasi an, motivata de faptul ca intr-un astfel de atelier oamenii isi vor descoperii talentul si se vor relaxa totodata. “Fiecare obiect pictat aici are o poveste – povestea persoanei care pune pensula pe acel obiect”.
Investitia initiala in atelierul de pictura s-a ridicat la câteva zeci de mii de euro, iar in prezent afa­cerea creste de la luna la luna, clientii fiind tot mai interesati de petrecerea timpului liber in mod creativ. Atelierul se adreseaza atât “artistului” amator, cât si celui profesionist, este deschis tuturor celor care vor sa creeze, sa descopere, sa se joace cu culorile si totodata au nevoie si vor sa foloseasca acele obiecte pe care le picteaza, iar pe lânga pictura clasica, folosirea unor vopsele cu efecte speciale pentru a crea diverse texturi, aplicarea de stampile/stante si multe altele. Clientii pot incerca si alternative precum tehnica cu betisoare din lemn de diferite circumferinte ­­­pentru a crea cercuri divers colorate si imprimarea anumitor modele predefinite cu ajutorul unei hârtii de calc.

Cititi varianta integrala a acestui articol in editia tiparita a revistei Business Arena.
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza