Links Sitemap Business Linker Sitemap

Telekom prezintă aplicația prin se pot trimite cărți poștale personalizate

901 afisari
Telekom Romania prezintă aplicaţia Felicitaro, o soluţie simplă prin care utilizatorii pot să creeze şi să trimită cărţi poştale personalizate celor dragi, oriunde în lume, direct de pe telefonul mobil. Astfel, Telekom este primul operator care susţine această aplicaţie dezvoltată de SC. Advergent SRL.
Potrivit companiei, aplicaţia "Felicitaro” aduce un plus de valoare şi de semnificaţie conţinutului şi mesajelor social media. Pentru a trimite o felicitare prin intermediul aplicaţiei "Felicitaro”, utilizatorii trebuie să  facă o fotografie sau să aleagă una din albumul telefonului, să adauge un mesaj; să semneze cartea postală cu degetul pe ecranul dispozitivului, să adauge destinatarul (unul sau mai mulţi) şi să comande felicitarea care va fi trimisă oriunde în lume.
Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play de către clienţii cu abonament sau cartelă, indiferent de reţea, cu condiţia să aibă un terminal compatibil cu sistemul de operare Android versiunea 4.1 (sau o versiune ulterioară) sau cu sistemul de operare iOS versiunea 7.0 (sau o versiune ulterioară). Traficul de date realizat la descărcare şi în aplicaţie este consumat din traficul inclus în opţiunile de date active din contul utilizatorilor.
În urma comenzii, cartea poştală este imprimată pe o hârtie specială de 350g/mp şi trimisă în plic, în vederea protejării datelor personale şi pentru confidenţialitatea mesajului. Timpul de livrare este de aproximativ două zile lucrătoare pe teritoriul României şi de până la şase zile lucrătoare în alte ţări. Compania a precizat că clienţii pot plăti prin PayPal, prin card de credit sau prin SMS, în funcţie de ţara în care se află. Costul unei felicitări este de 1,8 Euro dacă plata se efectuează prin PayPal sau credit card și 2 Euro (plus TVA) pentru plata prin SMS.
Citeşte mai multe despre: Telekom Romania, Felicitaro

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza