Links Sitemap Business Linker Sitemap

SEAT își prezintă strategia până în anul 2025

2436 afisari
La întâlnirea ce a avut loc vineri, 30 octombrie, la care au participat 550 de directori și directori executivi din piețele unde SEAT activează, Președintele Consiliului Director al SEAT, Dr. Francisco Javier García Sanz, împreună cu noul Președinte al Comitetului Executiv al mărcii SEAT, Luca de Meo, au anunțat strategia mărcii pentru următorii 10 ani în vederea atingerii obiectivului propus, și anume acela de a obține profit pe cale sustenabilă.
Astfel, cei trei piloni pe care se va concentra marca sunt dezvoltarea de modele în segmentele aflate în creștere, cu marjă mare de profit, aplicând formula de succes SEAT Leon. Mulțumirea clienților și a deveni cel mai bun        angajator în industria auto din Spania sunt ceilalți doi piloni ai strategiei SEAT. În timpul prezentării, Dr. Francisco Javier García Sanz a reafirmat sprijinul concernului Volkswagen pentru marca SEAT: "Este momentul să acționăm ținând cont de planurile noastre pe termen mediu și lung, fără a ne concentra numai pe ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Grupul Volkswagen are încredere deplină în planurile noastre de viitor, care se înscriu perfect în strategia lor. Modelele pe care le-am anunțat pentru următorii doi ani vor ieși pe piață așa cum am planificat și vor contribui la creșterea sustenabilă a mărcii SEAT. Şi ele  reprezintă doar primul pas din această strategie." De asemenea, Luca de Meo, care începând de astăzi îl înlocuiește pe Jürgen Stackmann la conducerea SEAT, a scos în evidență contribuția angajaților companiei la rezultatele obținute în ultimii ani. "Apreciez eforturile și dedicarea voastră, a tuturor angajaților SEAT, pe parcursul ultimilor ani. De astăzi, mă alătur echipei cu aceeași pasiune și loialitate pentru această marcă pe care le-ați demonstrat și voi. SEAT are potențialul de a crea și a produce mașini de înaltă calitate. Lucrăm consecvent, suntem pasionați, rapizi și flexibili, și avem tehnologia de partea noastră. Sunt convins că strategia pe care o prezentăm astăzi va avea un mare succes." 

Adaptări pentru noua platformă 

La această întâlnire, conducerea companiei a prezentat de asemenea programul de eficiență numit LEAP. Acesta va fi implementat în următorii doi ani pentru a proteja planurile de investiții ale companiei în ceea ce privește înnoirea gamei de produse și va contribui la întărirea mărcii SEAT. În acest sens, SEAT va începe să aloce investiții pentru a adapta Linia 1 a fabricii Martorell, unde este produsă Ibiza, la o nouă  platformă. Aceste lucrări vor avea loc în secția de caroserie a fabricii, începand de la sfârșitul lunii decembrie a acestui an, până la jumătatea lunii ianuarie 2016, fapt ce va    genera întreruperi de producție ale Liniei 1 și va duce la stoparea procesului de înnoire a circa 100 de contracte de muncă temporare. Acestea se vor adauga la cele 100 de contracte care au fost începute vara trecută pentru a acoperi necesarul apărut pe perioada concediilor pentru linia Q3, și care vor înceta la sfârșitul acestui an. Compania va lansa patru noi modele în următorii doi ani; primul este un SUV compact, așteptat în prima jumătate a anului 2016, marcând debutul mărcii în acest segment. 
Programul, gândit să reducă anual costurile cu aproape 100 de milioane de euro, va permite companiei să-și simplifice procesele, să elimine orice cheltuieli ce nu   afectează nucleul business-ului, și să se concentreze asupra activităților care sporesc valoarea mărcii.
  Măsurile principale ale programului de eficiență includ, printre altele, îmbunătățirea structurii de costuri a companiei și revizuirea proceselor legate de logistică, producție   și proceduri administrative, precum și  reducerea consumului de energie. În plus, planul include revizuirea costurilor rezultate din serviciile delegate către surse externe,           sponsorizări, călătorii de afaceri și evenimente, fără ca acest lucru să afecteze costurile asociate cu noile produse.   
Citeşte mai multe despre: SEAT

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza