Links Sitemap Business Linker Sitemap

Piața neagră a țigaretelor a crescut până la 17,5%

1898 afisari
Piața neagră a țigaretelor a crescut în noiembrie 2015, până la 17,5%, comparativ cu 14,8% în septembrie, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research."În noiembrie, în nord-est s-a înregistrat cea mai mare creștere a comerțului ilegal cu țigarete: plus 16,1 p.p. comparativ cu luna septembrie. Piața neagră a atins, astfel, în această regiune, 47,5%, cea mai ridicată pondere din ultimii cinci ani.
Nord-est rămâne, și în 2015, la fel ca în anul precedent, regiunea cea mai afectată de piața neagră, urmată de nord-vest care continuă o tendință ascendentă, ajungând  în luna noiembrie la 30,3% (+5,3 p.p. comparativ cu valul precedent). Din punct de vedere al provenienței, crește vertiginos ponderea produselor cu timbru de Ucraina, cu 11,9 p.p., până la 17%. Așa numitele „cheap whites”, deși se află în scădere (minus 7,9 p.p. față de septembrie), continuă să dețină cea mai mare cotă (58,5%) din totalul pieței negre. Ponderea produselor provenite din Moldova se află în scădere (cu 6 p.p. până la 13,9%), iar a celor din Serbia este relativ constantă (2,8%)”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research. "În noiembrie, am sprijinit lansarea, de către Direcția Generală a Vămilor din cadrul ANAF şi Poliţia Română a celui de-al doilea val al campaniei anti-contrabandă «Aparențele înșală», care se derulează în județele de graniță, inclusiv cele din nord-estul țării, zonă care a devenit polul pieței negre din România. Campania este difuzată în parteneriat cu TVR, are o componentă de afișaj stradal, iar cele mai importante materiale de comunicare sunt postate pe www.faracontrabanda.ro. Spotul video «Aparențele înșală» a devenit viral pe internet, cu peste 700.000 de vizualizări și mii de distribuiri. Vom continua și în cursul anului viitor să sprijinim campaniile publice anti-contrabandă derulate de autorități. Acțiunile de acest tip au, însă, rezultate doar în perioadele și în regiunile în care se desfășoară. Ne îngrijorează această escaladare a contrabandei, care este în bună măsură rezultatul acordului de mic trafic de frontieră cu Ucraina și a lipsei unui sistem integrat de control al traficului. Așa cum am declarat în mai multe rânduri, este nevoie de o Strategie Națională de combatere a comerțului ilegal, cerută public de autoritățile de aplicare a legii, precum și de Consiliul Concurenței, potrivit căruia contrabanda e principalul factor perturbator pe piața țigaretelor”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

"Această creștere abruptă a pieței negre demonstrează că problema comerțului ilegal cu țigarete trebuie abordată cu toată seriozitatea, în baza unei Strategii Naționale, care să implice toate instituțiile cu competențe în domeniu, inclusiv factorii de decizie în materie de politici fiscale și de reglementare. Dacă s-ar menține constant nivelul contrabandei din noiembrie, bugetul de stat ar pierde peste 600 de milioane de euro! Flexibilitatea grupărilor infracționale e demonstrată clar și de studiile Novel: dacă în septembrie piața neagră înregistra o creștere accelerată în nord-vest, în noiembrie a urcat abrupt în nord-est”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.

"În acest moment, în România, ponderea comerțului ilicit cu țigarete este cu 75% peste nivelul mediu, de 10%, din Uniunea Europeană. Apreciem eforturile constante ale autorităților și înțelegem dificultatea obiectivului de a ne încadra în media europeană, ținând cont că ne aflăm la granița Uniunii, și avem în administrare cea mai extinsă frontieră externă  a UE. Cu toate acestea, nivelul foarte ridicat al comerțului ilicit cu țigarete înregistrat la sfârșitul anului 2015, pe lângă pierderile substanțiale cauzate bugetului de stat, este de natură să reprezinte o «bilă neagră» pentru România, în procesul de aderare la spațiul Schengen”, a declarat Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

"Contrabanda crește în noiembrie cu 2,7 p.p. față de septembrie, în ciuda eforturilor constante ale autorităților, de combatere a comerțului ilegal cu țigarete. În noiembrie, au fost destructurate șase grupări infracționale bănuite că au traficat, în decurs de câteva luni, 7 milioane de țigarete. S-au făcut zeci de percheziții, la care au participat sute de oameni ai legii, precum și capturi importante. În plus, așa cum am mai declarat, în lunile de toamnă se fac stocuri pentru iarnă, când este mai dificil să fie trecute țigaretele ilegale pe frontiera verde. Așadar, e posibil ca piața neagră să continue să crească și în ianuarie. Eforturile autorităților de aplicare a legii trebuie susținute și de instituțiile care reglementează sectorul tutunului. Ca urmare, pentru protejarea pieței legale și implicit a veniturilor statului, este esențial să cunoaștem cadrul legal în care ne vom desfășura activitatea. În acest sens, subliniez că procesul de transpunere a Directivei tutunului este în cea mai mare parte a țărilor UE în faza de finalizare, în timp ce noi suntem departe de această etapă”, a declarat Adrian Pirau, Market Development Manager, Imperial Tobacco Romania.

"Așa cum arată și studiul Novel, grupările infracționale se adaptează foarte repede în ceea ce privește rutele de intrare în țară a produselor. În același timp, contrabandiștii sunt din ce în ce mai inventivi. Recent, inspectorii vamali au descoperit țigarete ilegale în caserole cu colivă. În cadrul unei singure acţiuni, Garda de Coastă, în colaborare cu lucrătorii vamali, au descoperit, în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, 60.000 de pachete cu ţigarete. Drept urmare, cu susținerea producătorilor, trebuie să reușim să fim cu un pas înaintea rețelelor de contrabandă, prin echipamente performante, scannere, câini special instruiți în depistarea țigaretelor. De asemenea, vom continua să informăm opinia publică în privința efectelor profund negative ale pieței negre, a declarat Claudiu Ardeleanu, Director General, Direcția Generală a Vămilor.

Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerțului ilegal cu produse din tutun și susțin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu țigarete.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul petrolier. În 2014, companiile de tutun au virat la buget circa 2,74 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe și contribuții. Suma reprezintă 1,75% din PIB și 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

 

 

 

 

 

 

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza