Links Sitemap Business Linker Sitemap

NOUL BENTLEY CONTINENTAL GT CONVERTIBLE: EXCELENTA UNUI GRAND TOURER DECAPOTABIL

780 afisari
Cea de-a treia generație a modelului exprimă tot ceea ce Bentley a învățat despre crearea unui Grand Tourer / Superb, decapotat sau nu, stilul exterior elegant și fluid al GT Convertible este accentuat de linii musculare, sculpturale / Cele mai bune materiale artizanale și tehnologii se armonizează pentru a crea un habitaclu conectat și personalizat Bentley Rotating Display oferă clienților opțiunea unei pauze digitale Acoperișul decapotabil adaptat elegant se deschide în numai 19 secunde, pentru a scoate la iveală interiorul deosebit, luxos, realizat artizanal Pentru prima dată, plafonul este disponibil cu modelul Contemporary Tweed Liniște și stil: plafonul unic, cu pliere în Z, oferă un aspect sportiv și o reducere a nivelului zgomotului cu trei decibeli Liniștea din habitaclul noului Cabrio GT este similară celei din modelul Coupe din generația anterioară Stil de condus puternic și agil grație celor 635 CP ai motorului W12, cutiei de viteze cu opt trepte și dublu ambreiaj și celor mai recente tehnologii de șasiu Caroserie cu 20% mai ușoară și cu cinci procente mai rigidă 0-100 km/h în 3,8 secunde; viteza maximă de 333 km/h.
Bentley prezintă noul Continental GT Convertible. Proiectat, dezvoltat și fabricat artizanal în Marea Britanie - și reprezentând tot ceea ce Bentley a învățat despre crearea celor mai stilate și elegante automobile Grand Tourer din lume - GT Convertible este esența acestei mărci de lux.

Adrian Hallmark, președinte și director executiv Bentley Motors, a declarat: „O eleganță discretă care te forțează să te uiți; excelență de fabricație, de la sine înțeleasă - gama extraordinară a capabilităților oferite de noul Continental GT Convertible este unică și poate fi oferită doar de nobila noastră marcă britanică. Am produs automobile Grand Tourer de lux încă de când compania a fost fondată în 1919 și, pe măsură ce ne apropiem de anul centenar, Continental GT Convertible se alătură unei game extrem de apreciate - probabil cel mai puternic și mai performant portofoliu de produse pe care lumea l-a văzut vreodată la un singur brand de lux.”

Stilul exterior elegant și sculptural se armonizează perfect cu un habitaclu rafinat, cu piele de cea mai bună calitate și cu furnir obținut din surse sustenabile.

Acoperișul decapotabil poate fi desfășurat sau pliat în doar 19 secunde, atunci când autoturismul se deplasează cu viteze de până la 50 km/h. Acest lucru transformă Continental GT Convertible dintr-un coupé luxos într-un Grand Tourer de top, printr-o simplă apăsare de buton. Materialul textil este disponibil în șapte culori diferite, inclusiv, pentru prima dată, un finisaj tweed autentic.

Un nou dispozitiv de încălzire a gâtului (care face mai cald și este mai silențios decât cel din generația anterioară) este integrat perfect în scaunele Comfort încălzite, optimizând eficiența și fluxul de aer în jurul tetierelor reglabile electric. Combinate cu un volan încălzit și noile cotiere încălzite, aceste caracteristici sofisticate de confort creează o experiență de condus de lux, indiferent de temperatura de afară.

Noul Continental GT Convertible sporește experiența senzorială a condusului decapotat, cu performanțe extraordinare. Un motor Bentley W12 de 6,0 litri se alătură unei transmisii cu dublu ambreiaj, cu opt trepte. sCiclu de conducere WLTP: consum de combustibil mixt 14,0 l/100 km. emisii CO2 mixte 317 g/km. Echivalent ciclu de conducere NEDC: consum de combustibil mixt 12,4 l/100 km. emisii CO2 mixte 284 g/km.t

Propulsia folosește cea mai nouă tehnologie de management al motorului, pentru a produce 635 CP și un cuplu de 900 Nm și pentru a accelera la 100 km/h în 3,8 secunde, atingând o viteză maximă de 333 km/h.

Noul Continental GT Convertible demonstrează, de asemenea, evoluțiile semnificative în modul în care Bentley folosește tehnologia. Un panou de instrumente avansat, complet digital, orientat către șofer, și afișajul rotativ Bentley se numără printre inovații. Acesta din urmă are un ecran tactil impresionant, de 12,3", care se găsește într-o unitate cu trei laturi. Aceasta se rotește dintr-o poziție inițială, finisată cu un panou de furnir pur, pentru a dezvălui fie un touchscreen, fie trei cadrane analogice elegante - oferind clienților opțiunea de detoxifiere digitală.

Elegant, sofisticat și rafinat, noul Continental GT Convertible este punctul culminant al luxului unui Grand Touring.

 

Eleganța fără efort întâlnește forța și stilul

Bentley - cea de-a treia generație Continental GT Convertible păstrează eleganța și stilul predecesorilor săi. Mai sculptate și mai clar definite, corpul și materialele noi se îmbină pentru a crea o mașină cu adevărat frumoasă – decapotată sau nu.

Profilul noului Cabrio este mai alungit și mai plat decât al precursorului său, datorită poziționării roților din față cu 135 mm mai înainte. Acest lucru a permis extinderea capotei și coborârea părții frontale. Liniile principale de design ale fratelui său coupé continuă să fie evidente, prelungindu-se către spatele musculos.

Iluminarea de pe modelul Continental GT Convertible utilizează cea mai recentă tehnologie Matrix LED, însă designul farurilor este ceea ce le face cu adevărat deosebite. Inspirat de cele mai elegante pahare de cristal șlefuit, suprafețele interioare sunt transparente, cu muchii ascuțite, care reflectă lumina ca un diamant.

Rezultatul este similar cu acela al unei bijuterii iluminate - un efect care este amplificat atunci când secvența de întâmpinare opțională luminează treptat farurile, pe măsură ce vă apropiați de mașină. Stopurile oferă și ele efectul de cristal șlefuit, evidențiind profunzimea tridimensională a blocurilor optice.

Noul Continental GT Convertible are jante Five Tri-Spoke de 21” în echiparea standard, iar opțional sunt disponibile jantele 10-spoke și Five Open-Spoke de 22". Aceste trei modele de roți sunt oferite într-o selecție de zece finisaje lustruite și vopsite.

Clienții pot alege din paleta standard de 17 culori de vopsea, inclusiv Beluga, Onyx și Portofino. O gamă extinsă de culori opționale este, de asemenea, disponibilă - precum și opțiunea de potrivire completă a culorilor la cerere. Acestea pot fi asortate cu șapte culori exterioare ale plafonului.

 

Un habitaclu de lux, lucrat manual

Interiorul rafinat al noului Continental GT Convertible este o vitrină a experienței de neegalat a Bentley în utilizarea materialelor naturale, dezvăluită pe deplin atunci când este coborât plafonul elegant.

De la piele de cea mai bună calitate, până la furniruri rare, procurate din surse sustenabile, cum ar fi Koa și Dark Fiddleback Eucalyptus, habitaclul este un triumf al meseriilor și meșteșugurilor artizanale. Un singur furnir dublu - peste 10 metri pătrați de lemn - este folosit pentru fiecare mașină. Clienții au, de asemenea, posibilitatea de a alege ca volanul să fie din lemn lustruit.

Tabloul de bord este decorat și sculptat în formă de aripi lungi, care evocă forma emblemei Bentley. Clienții Continental GT Convertible pot alege între opt culori ale interiorului plafonului, inclusiv roșu, albastru și Magnolia.

Consola centrală este finisată pentru a se potrivi cu partea inferioară a fasciei, dar pentru ea poate fi ales și un nou finisaj tehnic, cunoscut sub denumirea de Côtes de Genève, care este inspirat de suprafața mecanică delicată din interiorul celor mai elegante ceasuri elvețiene mecanice. Această suprafață este prelucrată pe aluminiu de 0,6 mm grosime și este creată prin șlefuire laterală, pentru a crea un model în benzi. Fiecare bandă are o lățime de 5 mm și este prelucrată sub un unghi, pentru a obține un finisaj cu adevărat tridimensional, la fiecare trecere mașina avansând cu numai 0,5 mm.

Noile tipuri de finisaje haptice de lux împodobesc interiorul Continental GT Convertible pentru o și mai mare satisfacție senzoriala și vizuală. În unele zone, randalinarea romboidală rotunjită înlocuiește randalinarea mecanică tradițională, pentru suprafețe mai fine ale comutatoarelor și ale comenzilor, în timp ce randalinarea în formă de diamant generează un aspect luxos, creând o suprafață cu detalii tridimensionale.

Scaunele Confort, reglabile pe 20 de direcții, stabilesc noi standarde în industrie, în ceea ce privește confortul și rafinamentul. Panourile centrale netede permit o eficiență maximă pentru funcțiile de ventilație, încălzire și masaj, în timp ce suportul lateral reglabil păstrează matlasarea specifică Bentley. Opțional, cusătura încrucișată realizată manual este în continuare disponibilă.

Noul Continental GT Convertible vine cu o gamă de trei sisteme audio. Sistemul standard are 10 difuzoare și 650 de wați, în timp ce la cerere se poate instala un sistem Bang & Olufsen de 1500 W, cu 16 difuzoare, cu grile de difuzoare iluminate, beneficiind de prima aplicație auto a sistemului BeoSonic - un nou mod de setare a tonurilor cu o singură atingere, prin intermediul unei interfețe simple și intuitive.

Un sistem Naim de 2200 W, cu 18 difuzoare, cu transductoare active de bass integrate în scaunele din față și opt moduri de sunet, este disponibil pentru audiofilii adevărați.

În spatele volanului, progresele tehnologice din noul Continental GT Convertible continuă. Panoul de bord orientat către conducătorul auto este complet digital și poate fi personalizat de către conducătorul auto.

Ecranul rotativ Bentley oferă posibilitatea alegerii între o călătorie digitală sau analogică. La prima vedere nu pare să existe vreun ecran în mijlocul tabloului de bord. În schimb, furnirul este aparent neîntrerupt, în timp ce o linie cromată subțire cromată trece prin spatele volanului și înconjoară afișajul digital al instrumentelor de bord.

La apăsarea butonului de pornire a motorului, furnirul din mijlocul tabloului de bord se rotește pentru a dezvălui cel mai mare ecran touchscreen al Bentley, un afișaj MMI digital de înaltă definiție, de 12,3", proiectat de Bentley, cu un ecran de pornire configurabil, cu trei ferestre capabile să afișeze funcțiile preferate de către șofer - de exemplu, navigație, suport media și telefon. Interfața cu utilizatorul este proiectată să fie asemănătoare cu un telefon mobil modern, iar meniurile sunt structurate astfel încât să fie instantaneu intuitive.

Cea de-a treia parte a afișajului rotativ Bentley prezintă trei cadrane elegante analogice, care afișează temperatura exterioară, o busolă și un cronometru. O astfel de utilizare inovatoare a elementelor tradiționale subliniază angajamentul unic al Bentley față de trecut și viitor și oferă clienților posibilitatea de a alege afișajul digital sau analogic sau cabina curată și calmă.

Noul Continental beneficiază de caracteristici menite să mențină atât conducătorul, cât și pasagerii conectați în orice moment. Apple CarPlay, cel mai inteligent și mai rapid mod de a integra funcționalitatea dispozitivelor Apple într-o mașină, este conectat printr-un port USB.

Călătoriile clienților sunt simplificate cu funcții destinate îmbunătățirii navigației. Căutarea online, asigurată de Google, face ca destinațiile să fie simplu de găsit, în timp ce informațiile privind traficul în timp real îl informează pe șofer cu privire la distanța curentă sau la schimbările de generate de aglomerație. În situații de urgență, sistemul eCall privat oferă acces instantaneu la serviciile de urgență, pentru a putea călători cu încredere și relaxare.

Opționale excepționale, incluzând un plafon din tweed

Noul Continental GT Convertible redefinește personalizarea cu opțiuni de vopsea, piele, furnir și stil de viață, care sunt, practic, nelimitate și personalizate pentru fiecare client în parte.

Numai paleta standard cuprinde 17 culori de vopsea exterioară, cu până la 70 de culori disponibile în oferta extinsă. Există, de asemenea, 15 opțiuni de covorașe de lux, opt tipuri de furnir diferite (cu încă patru opțiuni cu furnir dublu) și 15 opțiuni pentru alegerea pieilor de interior.

Exteriorul plafonului este disponibil în șapte culori, inclusiv, pentru prima dată, o interpretare contemporană a tweed-ului britanic tradițional. Negru, Albastru, Claret și Gri se numără printre celelalte opțiuni. În plus, culoarea interioară a plafonului este disponibilă în opt nuanțe, de la New Red la Magnolia.

Sistemul unic de plafon convertibil Z-fold reprezintă o îmbunătățire majoră atât în ceea ce privește rafinamentul, cât și plierea. Plafonul, cu îmbunătățirile sistemului său de etanșare și tratamentele acustice, contribuie la o reducere a nivelului total de zgomot cu trei decibeli în comparație cu predecesorul său la viteze tipice de croazieră.

combinație complet nouă de materiale izolatoare de plafon și mecanism de acționare, combinate cu îmbunătățiri ale sistemelor de etanșare și tratamente acustice, au creat un Convertible Grand Tourer în care liniștea este asemănătoare celei din generația anterioară de Continental GT Coupé.

Două pachete de opțiuni tehnologice sunt oferite la lansare: City Specification pentru călătorii urbane și Touring Specification pentru conducerea pe distanțe lungi, ambele gândite pentru a optimiza experiența clienților.

City Specification include deschiderea fără atingere a portbagajului, avertizarea de pietoni, recunoașterea semnelor de circulație și sistemele de frânare urbană, precum și o cameră panoramică de luat vederi. Pe de altă parte, Touring Specification oferă un sistem adaptiv de control al vitezei de croazieră, cu asistență pentru blocajele de trafic, asistență activă de păstrare a benzii de condus, afișaj heads-up, vizibilitate pe timp de noapte cu o cameră cu infraroșu și frânare pre-sense.

Mulliner Driving Specification adaugă un aspect mai sportiv mașinii, cu jantele din aliaj ușor de 22", carourile unice ”diamant în diamant”, emblemele Bentley brodate, opțiunile suplimentare de furnir, finisajul de bijuterie al capacului rezervorului, pedalele sport și căptușeala din piele embosată. Clienții pot alege, de asemenea, cusăturile personalizate în partea din față și din spate a mașinii, precum și pragurile personalizate.

Precum toate celelalte modele Bentley, Continental GT Convertible poate fi, de asemenea, lăsat pe mâna meșteșugarilor cu înaltă calificare ai Mulliner, divizia dedicată de personalizare a mărcii, care va răspunde cerințelor specifice ale clienților.

 

Puterea sublimă: inima unui Bentley

Noul Continental GT Convertible este lansat cu motorul Bentley de 6.0 litri, W12 TSI. Proiectat, dezvoltat și construit manual în Crewe, este cel mai avansat motor cu 12 cilindri din lume.

Noul sistem de propulsie utilizează cea mai recentă tehnologie de gestionare a motorului, cu 300 de milioane de calcule software pe secundă. Acesta produce un cuplu de 635 CP și un cuplu de 900 Nm, accelerând modelul Convertible la 100 km/h în 3,8 secunde, până la o viteză maximă de 333 km/h.

W12 TSI combină injecția directă cu presiune înaltă cu injecția cu presiune joasă. Combinația acestor două sisteme maximizează rafinamentul, reduce emisiile de particule și optimizează livrarea de energie și cuplu. sCiclu de conducere WLTP: consum de combustibil, l/100 km - mixt 14,0. Emisii CO2 mixte - 317 g/km. Echivalent ciclu de conducere NEDC: consum de combustibil, l/100 km - mixt 12,4. Emisii CO2 mixte - 284 g/km.t

Noul motor utilizează tehnologia Start-Stop și, în aplicația avansată Bentley, este posibil și coastingul. Motorul se oprește nu numai când vehiculul este staționar, dar și când mașina rulează în pantă cu viteze foarte reduse.

Sistemul Bentley Variable Displacement oprește jumătate din motor în condiții precis definite. Supapele de admisie și evacuare, injecția și aprinderea combustibilului sunt închise la jumătate dintre cilindri, motorul funcționând ca un motor cu șase cilindri, pentru o eficiență îmbunătățită.

nouă volantă cu dublă masă înlocuiește convertorul de cuplu, pentru a atenua oscilațiile transmisiei și pentru a livra puterea perfectă pentru călătoriile de lux.

Transmisia cu opt trepte și dublu ambreiaj permite o accelerare lină și schimbări rapide ale vitezelor, tipice pentru caracterul Continental GT, precum și o economie mixtă de combustibil de 12,4 l/100 km (conform NEDC).

Un nou sistem Active All-Wheel-Drive înlocuiește distribuția tradițională de livrare a puterii 40:60 între roțile din față și cea din spate, variind în schimb diferența de cuplu față-spate în funcție de situația de conducere.

 

Manevrabilitate Grand Touring fără rival

Cea de-a treia generație a modelului Continental GT Convertible este dotată cu sistemul Bentley Dynamic Ride, un sistem avansat de control al ruliului, pe 48 de volți, pentru un control de neegalat asupra mașinii. Sistemul controlează și reglează servomotoarele electronice de pe bara anti-ruliu a fiecărei osii și îmbunătățește astfel manevrabilitatea și confortul călătoriei, făcând ca mașina să se simtă mai ușoară și mai precisă.

Acest sistem contracarează instantaneu forțele laterale de ruliu la înclinare și asigură contactul maxim între pneuri și drum pentru a oferi confort și o manevrabilitate excepțională.

În timp ce barele anti-ruliu convenționale reprezintă un compromis între control și confort, sistemul activ Bentley oferă o rezistență variabilă la torsiune, permițând Continental GT Convertible să fie dinamic și confortabil pentru toți pasagerii, în orice moment. Utilizarea unui sistem de 48 de volți are ca rezultat răspunsuri silențioase, instantanee și suficientă putere pentru a face față tuturor suprafețelor rutiere.

Prin intermediul controlului Dynamic Drive al Bentley, se pot selecta diferite moduri: Modul Comfort, Modul Bentley sau Modul Sport; suspensia, motorul, cutia de viteze și alte sisteme de șasiu se modifică pentru a se potrivi cu modul de comandă selectat. Alternativ, conducătorul auto poate personaliza propriile setări dinamice.

Suspensia pneumatică de pe noul Continental GT Convertible utilizează un sistem de trei camere de aer, care asigură mașinii cu 60% mai mult volum de aer la setarea de cea mai mică intensitate, față de modelul anterior. Acest lucru a oferit inginerilor Bentley mai multe posibilități de reglare a suspensiei pentru a îmbunătăți confortul și caracterul dinamic al automobilului. Sistemul oferă posibilitatea de a varia de la rigiditatea sportivă la rafinamentul limuzinei de lux, în funcție de modul selectat de către șofer.

Ca bază pentru această manevrabilitate impresionantă, Continental GT Convertible se mândrește cu o structură a caroseriei care reușește să fie mai rigidă și mai ușoară decât cea a predecesorului său. Această îmbunătățire a rigidității la torsiune cu 5% și reducerea cu 20% a greutății structurale sunt posibile datorită utilizării inteligente a aluminiului și a oțelului de înaltă rezistență.

Sistemul de direcție asistată electric (EPAS) este prezent și pe modelul Continental GT Convertible. Noul sistem îmbunătățește feedback-ul pentru șofer, oferind în același timp o izolare de la perturbațiile rutiere nedorite. Sistemul de direcție dispune de un raport variabil al pinionului, permițând un răspuns mai bun, cu unghiuri de direcție mai mari, pentru a ajuta la manevrabilitate, menținând în același timp o stabilitate excelentă la viteze mari.

altă caracteristică importantă pentru optimizarea confortului este cea mai recentă generație de control continuu al amortizării (CDC). Sistemul măsoară continuu viteza și distanța dintre roți și corpul mașinii la fiecare viraj și ajustează volumul de aer din suspensie, dacă este necesar, pentru a asigura un echilibru optim de confort și manipulare. Atât osiile din față cât și cele din spate au o construcție ușoară, din aluminiu, cu design multilink în față și în spate.

Sistemul de frânare este cel mai puternic sistem montat vreodată pe un Bentley, cu un total de 28 de pistoane. Discurile de frână față, de 420 mm, sunt o construcție din două piese, care utilizează un inel de frecare din fontă și un clopot de montare din aluminiu. Etrierele anterioare dispun de câte zece pistoane fiecare, în timp ce etrierele din spate conțin patru pistoane fiecare, care fixează discuri de 380 mm dintr-o singură bucată. Frânele de această dimensiune oferă o performanță fiabilă, repetabilă de oprire, importantă pentru un Grand Tourer sportiv de 321 km/h.

Bentley a lucrat împreună cu Pirelli pentru a crea anvelope speciale pentru noul Continental GT Convertible chiar de la începutul fazei de proiectare. Autovehiculul rulează exclusiv pe anvelopele Pirelli P Zero, utilizând pentru prima dată o dimensiune diferită a anvelopei între punțile din față și cele din spate, pentru a crește caracteristicile dinamice. În timpul procesului de dezvoltare, inginerii Pirelli au lucrat alături de omologii lor de la Bentley, conducând și perfecționând pachetul de anvelope pentru autoturisme până când s-a ajuns la echilibrul perfect între performanță și confort.

Cele mai noi materiale compozite ajută anvelopele să răspundă mai direct la acțiunile șoferului, asigurând o experiență dinamică echilibrată și comunicativă.

Anvelopa P Zero montată la Bentley dispune, de asemenea, de sistemul de reducere a zgomotului de la Pirelli. În același timp, rezistența la rulare este îmbunătățită și pe cele mai recente anvelope P Zero, printr-o frecare mai redusă cu suprafața de rulare, fără a compromite aderența. Drept urmare, aderența umedă și cea uscată reprezintă un pas înainte, cu un risc considerabil redus de acvaplanare.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza