Links Sitemap Business Linker Sitemap

Lidl a deschis un magazin la Cluj-Napoca

1571 afisari
Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea magazinului din Cluj-Napoca, inaugurat în data de 8 decembrie. Noua unitate este situată pe Str. Frunzișului, Nr. 87-89, iar, odată cu deschiderea sa, s-au creat aproximativ 20 de noi locuri de muncă. Potrivit companiei, magazinul va avea o suprafață de 1200 mp și aproape 100 de locuri de parcare.
Procesul de construcție a noului magazin se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, alături de noul sediu central Lidl din București și de centrul logistic recent deschis la Lugoj, procesul de execuție a noului magazin se aliniază trendului de dezvoltare imobiliară durabilă, care se încadrează în standardele europene.
Deschiderea noului magazin îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl.
Inaugurarea magazinului din Cluj-Napoca continuă strategia companiei de a oferi zilnic clienților, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România.
Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.
Citeşte mai multe despre: Lidl

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza