Links Sitemap Business Linker Sitemap

Konica Minolta Business Solutions Europa are un nou președinte

2555 afisari
Konica Minolta Business Solutions Europa a anunțat o schimbare importantă în top management. Începând cu data de 1 aprilie 2014, Ikuo Nakagawa este noul președinte al Konica Minolta Business Solutions Europa. Acesta îl succede în funcție pe Ken Osuga, aflat la conducerea consiliului executiv european al companiei în ultimii trei ani, care va ocupa poziția de Chief Financial Officer la sediul central Konica Minolta Inc. din Tokyo, Japonia.
Ikuo Nakagawa și-a început cariera în 1982, la Minolta Company Limited în Osaka, Japonia, având o experiență de peste 30 de ani alături de Konica Minolta. În acest timp, a deținut mai multe funcții de conducere în domeniile vânzări și marketing, precum și în planificarea corporativă și strategică, și a fost președinte al unor filiale din SUA și Asia. Cea mai recentă funcție ocupată de Ikuo Nakagawa este cea de președinte al Konica Minolta Business Solutions China.
“Este o mare onoare să fiu președinte al Konica Minolta Business Solutions Europa, cea mai puternică regiune în vânzări a companie”, a declarant Ikuo Nakagawa, noul președinte al filialei europene a Konica Minolta.
În ultimii zece ani, vânzările Konica Minolta în Europa au avansat cu peste 67%, de la 1,3 miliarde de euro în 2003 la peste 2,2 miliarde de euro anul trecut. Mai mult, Konica Minolta are în prezent aproximativ 9.000 de angajați în Europa, aproape dublu față de anul 2003.
Ken Osuga, fostul președinte al Konica Minolta Business Solutions Europa: "Konica Minolta Business Solutions Europa a cunoscut un deceniu de schimbare, inovație și creștere și sunt încrezător că Ikuo Nakagawa va continua dezvoltarea susținută a companiei.”
După mai mult de 15 de ani în Konica Minolta Europa, dintre care trei ani în calitate de președinte, Ken Osuga preia poziția de CFO la Konica Minolta Inc în Tokyo, Japonia. Aici va fi responsabil de activitățile financiare ale tuturor afacerilor din grupul Konica Minolta.
Konica Minolta Business Solutions Europa a evoluat într-un furnizor de servicii bazate pe hardware, cu un palmares impresionant: aproape 3.500 de clienți Konica Minolta din Europa au contracte de Managed Print Services, oferite de Konica Minolta sub numele de Servicii Optimizate de Printare sau OPS (Optimised Print Services). Oferta de Managed Content Services Konica Minolta se bucură de o poziționare solidă cu brandul dezvoltat in-house pe baza SharePoint, dokoni Suite, o inovație care permite companiilor să gestioneze cu ușurință informații nestructurate. Expertiza companiei în Infrastructure Management Services (IMS), precum și Managed Content Services (MCS) sunt reprezentate de companii specializate ale Konica Minolta Raber + Märcker, Serians și Koneo.
Konica Minolta continuă să exceleze în domeniul său de competență de bază, office și tipar digital. Conform InfoSource, în 2013, compania a atins prima poziție pe piața europeană de echipamente office color A3 + A4, cu o cotă de piață de 20,5% și totodată a menținut cu mândrie poziția de lider pe piața echipamentelor de producție color de productivitate mică și medie, pe care o deține de mai mulți ani, cu o cotă de piață de 41,3% în 2013. Konica Minolta respectă cu succes angajamentul său de a susține afacerile din domeniul tiparului digital prin generarea de noi oportunități de creștere economică pentru clienții săi. Astfel de oportunități includ, de exemplu, suport practic, informații și consultanță prin programul pentru construirea afacerilor, Digital 1234, sau servicii de Marketing Print Management / Marketing Management Services (MPM/MMS) prin Charterhouse.
Citeşte mai multe despre: Konica Minolta Business Solutions Europa

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza