Links Sitemap Business Linker Sitemap

INS: Deficitul balanţei comerciale a României ajunge la valoarea de 8,978 miliarde de euro

436 afisari
Deficitul balanţei comerciale a României a crescut, în primele opt luni ale anului, cu 1,105 miliarde de euro faţă de acelaşi interval din 2017, ajungând la valoarea de 8,978 miliarde de euro, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Conform statisticii, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2018, exporturile FOB au însumat circa 45 de miliarde de euro, în creştere cu 9,7% comparativ cu primele opt luni din anul anterior, în timp ce importurile CIF s-au majorat cu 10,4%, până la 53,987 miliarde de euro, raportat la intervalul de referinţă.
În aceeaşi perioadă rezultă astfel un deficit al balanţei comerciale (FOB/CIF) de 8,978 miliarde de euro, mai mare cu 1,105 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie - august 2017.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor, în primele opt luni ale acestui an, sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,6% la export şi 37,8% la import) şi alte produse manufacturate (32,4% la export, respectiv 30,6% la import).

La nivelul lunii august, exporturile FOB au însumat 5,132 miliarde de euro (+4,3% faţă de august 2017), iar importurile CIF 6,525 miliarde de euro (+9%), rezultând un deficit de 1,393 miliarde de euro.
Potrivit sursei citate, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 august, a fost de 34,395 miliarde de euro la expedieri şi de 40,291 miliarde de euro la introduceri, echivalentul a 76,4% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza