Links Sitemap Business Linker Sitemap

C&W Echinox: Numărul angajaților din clădirile de birouri din București a crescut cu 25% în ultimii doi ani

1166 afisari
Numărul de angajați din clădirile de birouri clasa A și B din București a fost de aproximativ 240.000 la finalul S1 2017. În prima jumătate a anului, numărul angajaților care lucrează în spații de birouri moderne a crescut cu 6.100.
Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), Barbu Văcărescu - Floreasca și zona de Vest rămân în continuare locațiile care au înregistrat cele mai mari creșteri, ocupând în continuare primele trei poziții din punct de vedere al numărului de angajați din clădirile de birouri moderne. În general, aproximativ 55% din numărul total de angajați din Capitală care lucrează în spații de birouri moderne își desfășoară activitatea în aceste zone. Un număr de aproape 50.000 de angajați lucrează în clădirile de birouri din zona Pipera-Sud, aproape 45.000 în zona Barbu Văcărescu – Floreasca, iar în Vest în jur de 33.000.

Zonele de birouri care au cea mai mare rată de metri pătrați per angajat sunt cele consacrate pentru operațiunile principale (headquartere): Centrul de Business al Bucureștiului, zona Centrală și zona de Centru Nord, fără a lua în calcul zona Barbu Văcărescu – Floreasca.

Cea mai mică rată de metri pătrați per angajat rămâne în continuare zona Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), zona de birouri dedicată operațiunilor de back-office, fiind o destinație aleasă în special de companiile care oferă servicii de outsourcing.  

Mihaela Galațanu, Head of Research C&W Echinox: "Piața forței de muncă din București a înregistrat o dinamică deosebită în ultimii doi ani. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, numărul total de angajați a crescut cu 63.000 în perioada S1 2015 – S1 2017, 52.000 dintre aceștia activând în sectorul serviciilor. Din datele noastre, în același interval, numărul angajaților care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri moderne a crescut cu 25%, echivalentul a 47.000 de persoane care s-au angajat în special în sectoare precum IT, BPO si servicii profesionale, de unde provin cei mai activi jucători din piața spațiilor de birouri.’’

Până la finalul anului 2017, numărul angajaților din clădirile de birouri moderne din București ar putea atinge pragul de 250.000.

Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency C&W Echinox: "Dezvoltatorii de birouri au venit în întâmpinarea cererilor venite din partea chiriașilor livrând clădiri noi, cu specificații tehnice moderne, iar pentru perioada următoare tendința se menține ascendentă, cu un focus special pe zona Centru-Vest, care până la finalul anului ar putea atrage încă 7.000 de angajați în clădirile aflate în construcție.”

Calculul numărului de angajați este realizat în funcție de destinația fiecărei zone de birouri și de rata de ocupare înregistrată pentru fiecare submarket la finalul S1 2017.

Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari firme de consultanță imobiliară de pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de birouri al companiei a închiriat de la începutul anului spații cu o suprafață cumulată de aproximativ 40.000 de metri pătrați în clădiri de birouri din București și din țară.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza