Links Sitemap Business Linker Sitemap

BVB ocupă primul loc în topul creşterilor bursiere din Uniunea Europeană, plus de 9% în acest an

409 afisari
BVB a înregistrat un avans de 9%, după ce indicele BET, principalul indice al pieţei de capital locale, a închis luna februarie la un nivel de 8.452 de puncte, a doua cea mai mare valoare de închidere înregistrată de BET în perioada ianuarie-februarie din acest an. Avansul consemnat de bursa de la Bucureşti este cel mai mare din rândul indicilor principali ai pieţelor de capital din Uniunea Europeană, potrivit datelor Reuters.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ocupă primul loc în topul creşterilor bursiere din Uniunea Europeană, cu un plus de 9% în primele două luni ale acestui an.
Totodată, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 12,7 milioane de euro, iar companiile listate au avut o capitalizare-record de peste 39 de milioane de euro.
Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a avansat luna trecută tot cu 9% şi a încheiat şedinţa din 28 februarie la un nivel de 11.367 de puncte.
"Rezultatele financiare bune anunţate de companiile listate şi dividendele semnificative au contribuit la creşterile de la începutul acestui an. Companiile româneşti devin tot mai atractive în ochii investitorilor, iar oportunităţile oferite de piaţa de capital sunt privite cu tot mai mult interes de manageri şi antreprenori", a declarat directorul general al BVB, Adrian Tănase.
La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Lucian Anghel, a afirmat: "Piaţa de capital din România a rezistat excelent la cea mai mare corecţie a burselor americane din ultimul deceniu".
"Bursa locală şi-a continuat avansul şi, în ciuda unor oscilaţii înregistrate, după primele două luni creşterea a fost de 9%", a adăugat acesta.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza