Links Sitemap Business Linker Sitemap

Bonus pentru angajații Porsche

99 afisari
Porsche AG își împarte din nou profitul cu angajații săi. După cel mai de succes an din istoria companiei, angajații Porsche AG vor primi un bonus de până la 9.111 euro brut. Vestea a fost comunicată de către Comitetul Executiv Porsche și de Comitetul de la Fabrica Porsche.
Potrivit companiei, bonusul este alcătuit din două părți: 8.411 EUR vor fi plătiți pentru rezultatele excelente ale companiei și pentru performanțele excepționale ale angajaților pe parcursul anului financiar 2016, iar 700 EUR vor reprezenta o contribuție specială la sistemul de pensii Porsche VarioRente sau la sistemele de pensii individuale.
Pe parcursul anului financiar 2016, constructorul de automobile sport a înregistrat livrări mai mari cu 6%, ajungând la 237.778 de vehicule și la o cifră de afaceri de 22,3 miliarde de euro (reprezentând o creștere de 4%). De asemenea, profitul operațional a crescut cu 14%, până la 3,9 miliarde de euro. Rentabilitatea vânzărilor, în special, a înregistrat o creștere impresionantă, de la 15,8% (2015), până la 17,4%. Până la sfârșitul anului 2016, numărul de angajați Porsche a crescut cu 13%, la nivel global, până la 27.612 de persoane.

Uwe Hück subliniază performanțele extraordinare ale echipei

Bonusul pentru 2016 va fi distribuit către aproximativ 21.000 de angajati Porsche AG, în funcție de orele de lucru individuale și de vechimea în companie. "Pentru Porsche, 2016 a fost un plin de evenimente și, mai presus de toate, un an de mare succes. Acest lucru se datorează angajaților noștri, care ne-au ajutat să ne extindem gama de modele cu o serie de mașini sport noi și interesante, precum 911 Turbo și 911 R, 718 Boxster si 718 Cayman, dar și Panamera“, spune Oliver Blume, Președintele Comitetului Executiv al Porsche AG. „Experiența și pasiunea echipei noastre stau la baza unui viitor de succes pentru Porsche.“

"Negocierea unui bonus nu este niciodată ușoară”, recunoaște Uwe Hück, Președintele Comitetului de la Fabrica Porsche. "Cu toate acestea, anul acesta a fost deosebit de dificil să ajungem la un consens. Până acum, nimeni din marea noastră familie Volkswagen nu a primit niciodată un bonus de o valoare măcar apropiată de bonusul oferit angajaților noștri de la Porsche. A trebuit să procedăm cu foarte mare atenție în timpul negocierilor. Pe de o parte, sprijinirea Grupului este foarte importantă pentru noi, fapt care ne-a determinat să preluăm angajați de la Audi și Volkswagen. Pe de altă parte, dorim să ne răsplătim angajații pentru realizările lor remarcabile. Rezultatul negocierilor a fost acest bonus extraordinar și unic până acum, dar complet justificat. Scopul nostru a fost de a arăta solidaritate pentru colegii din Grup și în același timp, de a mulțumi angajaților Porsche.“
Citeşte mai multe despre: Porsche

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza