Links Sitemap Business Linker Sitemap

BERD va împrumuta aproape 183 de milioane de dolari producătorului de electrocasnice Arcelik (care detine si Artic)

276 afisari
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că va împrumuta aproape un miliard de lire turceşti (183 de milioane de dolari) producătorului de electrocasnice Arcelik din Turcia, transmite Reuters. Banii vor fi investiţi în două noi linii de producţie la două din fabricile Arcelik care produc frigidere şi maşini de spălat, a informat BERD.
De asemenea, grupul turc intenţionează să-şi construiască un nou centru pentru toate activităţile de cercetare şi dezvoltare (R&D).
Arcelik este divizia de electrocasnice a celui mai mare conglomerat industrial din Turcia, Koc Holding.
În România, compania Arctic face parte din Grupul Arçelik - al treilea cel mai mare producător de aparate electrocasnice din Europa şi al şaptelea din lume.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top. Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în ţară în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanţare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza