Links Sitemap Business Linker Sitemap

Banca Transilvania, Fondul Proprietatea și Romgaz, cele mai tranzacționate companii în primul semestru

139 afisari
Banca Transilvania, Fondul Proprietatea și Romgaz au fost cele mai tranzacționate companii în primul semestru din acest an, reiese din datele Bursei de Valori București (BVB).
Astfel, valoarea tranzacțiilor realizate cu acțiunile Băncii Transilvania s-a ridicat la peste un miliard de lei, iar prețul a crescut cu 12,58%, de la începutul anului.
La Fondul Proprietatea, valoarea totală a fost de 698,03 milioane lei, fiind consemnată o creștere a prețului de 4,4%, iar la Romgaz de 557,7 milioane lei cu o apreciere semnificativă a prețului acțiunilor, de 23%.
Locurile 4 și 5 sunt deținute de BRD cu 523,7 milioane lei și de OMV Petrom cu 397,8 milioane lei. Din punct de vedere al prețului acțiunilor, la BRD a urcat cu 13,47%, iar la OMV Petrom cu 8,62%.
De la începutul anului au fost realizate tranzacții de peste 6,69 miliarde lei pe Bursa de Valori București (BVB), valoarea medie zilnică fiind de 54,443 milioane lei. În ceea ce privește indicele principal, acesta a crescut cu 10,87%, comparativ cu nivelul de la finalul anului, la 7.855 puncte.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza