Links Sitemap Business Linker Sitemap

3224 afisari
Bogdan Tudorache
Aurelia Cionga, președinta Raiffeisen Banca pentru Locuințe (RBL), spune că banca a reușit să crească cu 30% depunerile clienților și cu 10% numărul total de clienți, în primele nouă luni din 2013, până la un nivel comparabil cu cel de dinaintea afundării României în criză. Iar 2014 se profilează a fi un an de creștere susținută.
Care a fost tendința în economisire și creditare în ultima perioadă de rapor­tare, la nouă luni din 2013, pentru RBL?
Față de aceeași perioadă a anului trecut, principalii indicatori ai băncii au înregistrat o tendință crescătoare atât în ceea ce privește economisirea, cât și creditarea. Astfel, depunerile clienților au crescut cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul total de clienți a crescut cu peste 10% față de 30 septembrie 2012.

Veștile cele mai bune vin din creditare: volumul creditelor noi acordate a crescut cu 30% față de anul trecut. Volumele totale acordate au crescut și ele, fiind comparabile cu cele înregistrate înainte de criză, în anul 2008. Clienții apreciază tot mai mult faptul că, pe lângă costurile totale scăzute, creditele în lei oferite de RBL prezintă avantajul dobânzii fixe, predictibile și transparente, iar după maximum cinci ani această scade automat la 4,5% pe an.


Cum credeți că va evolua portofoliul RBL în 2014?
Criza are rolul de a le fi reamintit oamenilor cât de important este să aleagă finanțări sustenabile pentru proiectele lor locative.
În acest context, constatăm că numărul celor care sunt interesați de sistemul Bauspar (de economisire-creditare - n.r.) este în continuă creștere. În plus, există români care conștientizează că nu trebuie să se îndatoreze la limita superioară pe care o permit reglementările bancare, întrucât pot veni și vremuri mai grele. Așadar, își lasă o rezervă care să le permită să-și poată onora obligațiile de rambursare a creditelor chiar și atunci când veniturile lor stagnează sau scad. Această schimbare de comportament face atractiv produsul de economisire-creditare –  “bauspar”, cu mare succes în Austria (peste 60% din populație are un astfel de produs), Germania, Cehia (unde este utilizat de peste o treime din populația respectivei țări).

Este important să facem cunoscute avantajele produsului de economisire-creditare, astfel încât tot mai mulți cetățeni să poată beneficia de avantajele sistemului de economisire-creditare atât în faza de economisire, cât și în cea de creditare. În aceste condiții, în 2014 se prognozează un an de creștere susținută.


Cât de semnificativ este rolul primei de stat?
Prima de stat are un rol important în dezvoltarea sistemului de economisire-creditare.
În primul rând, oferă cetățenilor posibilitatea de a economisi cu un randament foarte bun (dobânda băncii plus prima de la stat) și de a-și îmbunătăți condițiile de locuit. Prima de stat reprezintă 25% din economiile anuale, în limita a 250 de euro, echivalentul în lei.

În al doilea rând, aceasta reprezintă un instrument de stimulare a economisirii, este, de fapt, o investiție a statului cu impact în dezvoltarea industriei

construcțiilor și a domeniilor conexe, în creșterea și menținerea numărului de locuri de muncă, stimularea finanțării prin creditare în condiții sustenabile a fondului locativ nou, îmbunătățirea/reabilitarea fondului locativ existent.

To read the full version, see the print edition of Business Arena.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza