Links Sitemap Business Linker Sitemap

4954 afisari
Marian Craciun
A avut ocazia să se formeze într-o agenție de consultanță și recrutare, după care a evoluat în departamentele interne de resurse umane ale unor companii din Big 4 și, respectiv, FMCG. Întotdeauna și-a dorit să dezvolte un business pe cont propriu, dar i-a luat 10 ani să pună în practică această dorință. În cele din urmă, Oana Totora și-a făcut curaj și a pornit la drum cu mottoul “țintește luna, chiar dacă nu o vei atinge, cel puțin vei fi printre stele!”.

Spre deosebire de alegerile profesionale pe care le-a făcut conștient și asumat, formarea profesională în primă instanță a fost făcută pornind de la exemplele din jurul ei și de la tradiția părinților. Economist de profesie, Oana Totora are în spate specializarea Bănci și Burse de Valori de la Facultatea de Științe Economice din Craiova, iar ulterior și-a completat studiile cu un Master în Resurse Umane la Universitatea București. A început un business pe cont propriu în 2009 dintr-un considerent personal. “Venind din mediul corporate, am observat că foarte mulți oameni interesanți din jurul meu, fie ei prieteni sau colegi, aveau dificultăți în a-și găsi pe cineva alături de care să construiască o relație pe termen lung. În același timp, opțiunile lor erau limitate. Odată cu vârsta, cercul de prieteni se restrânge, în același timp toate celelalte opțiuni de dating existente pe piață sunt limitate. Ele nu oferă servicii de selecție, confidențialitatea este relativă, iar personalizarea serviciilor este aproape inexistentă”, susține Oana Totora.

Prin urmare, compania Umbrella for Two a fost gândită de la început pentru a putea să le ofere acestor oameni servicii personalizate pentru nevoile și dorințele lor. În momentul în care a decis să plece pe cont propriu, și-a pus două întrebări: ”Ce știu să fac?” și “Ce mi-ar plăcea să fac zi de zi?”. Iar ceea ce știa să facă era recrutare și head-hunting, lucrul cu oamenii mai bine spus. Potrivit tinerei antreprenoare, serviciile de matchmaking pe care ea le-a transformat în business au o abordare personalizată și consultativă. Echipa pe care o conduce se concentrează pe fiecare client și încearcă să-l cunoască mult mai bine atât la început, cât și pe durata colaborării. În paralel, desfășoară un proces care oferă informații complexe și relevante pentru ca membrii Umbrella for Two să ia decizia dacă doresc să întâlnească pe cineva și să se pună cât mai bine în valoare.

To read the full version, see the print edition of Business Arena.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza